Preşedintele SUA Donald Trump s-a declarat duminică enervat de omologul său rus Vladimir Putin, dar şi de preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski din cauza acordului privind pământurile rare ale Ucrainei. Vorbind cu ziariştii la bordul Air Force One, Trump şi-a explicat frustrarea.
„Văd că încearcă (Zelenski – r.) să se retragă din acordul privind pământurile rare. Şi dacă o va face, va avea probleme. Mari, mari probleme”, a spus Trump. „Avem un acord privind pământurile rare şi acum el spune, ei bine, ştiţi, vreau să renegociez acordul. Vrea să devină membru al NATO. Ei bine, el nu va fi niciodată membru al NATO. El înţelege asta. Aşa că vrea să renegocieze acordul”.
Volodimir Zelenski a declarat vineri că noul proiect de acord propus de SUA pentru exploatarea resurselor minerale ucrainene este ‘complet diferit’ de versiunea anterioară și necesită o evaluare aprofundată din partea juriștilor Kievului înaintea unei decizii de semnare a documentului.
Vorbind în fața presei la Kiev, Zelenski a subliniat de asemenea că nu va accepta un astfel de acord dacă acesta ar amenința aderarea Ucrainei la UE. Proiectul primit din partea Washingtonului cuprinde ‘multe lucruri care nu au fost discutate anterior și unele care au fost respinse’, a remarcat președintele ucrainean.
Potrivit draftului de acord consultat de Reuters, acordul ar presupune ca Ucraina să trimită Washingtonului tot profitul realizat de un fond care va controla resursele ucrainene până când Kievul va înapoia tot ajutorul american primit în timpul războiului cu Rusia, plus o dobândă.
Deși detaliile noii versiuni ale acordului nu au fost prezentate public, parlamentarii și presa din Ucraina l-au descris drept ‘inacceptabil’. Potrivit ziarului Ukrainska Pravda, ‘echipa lui Donald Trump a renunțat la toate soluțiile de compromis convenite în urmă cu o lună’, iar noul document ‘trece aproape toate liniile roșii’ ale Ucrainei, ‘privând-o de o parte din suveranitatea sa’ și obligând-o să ‘ramburseze tot ajutorul american primit’.
Mai mult, noul proiect de acord propus de Washington nu cuprinde nicio garanție de securitate pentru Ucraina, la fel ca versiunea anterioară.
Se joaca cu focul Zelesnski. El, trebuie sa se uite pe istoria ajutorului furnizat de aliati, URSS in timpul celui de al doilea razboiului mondial. URSS a predat tot armamentul neutilizat, in stare de functionare aliatilor. Din 1972 pana in 2001 au platit pentru ce nu au putut returna, 29 de ani in care URSS si Rusia au platit pana la ultimul cent. Cine crede ca armamentul livrat Ucrainei e gratuit, se inseala amarnic. Ziua in care kazahii vor plati se apropie, tik tok, tik tok