PSD și „prioritatea unu”, la modă: Pensiile speciale

Social-democraţii consideră că pensiile speciale reprezintă ‘prioritatea unu’, a declarat, luni, preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, subliniind că împreună cu Ministerul Justiţiei trebuie găsită ‘forma constituţională ca acest capitol să fie închis’ în România.

Marcel Ciolacu a făcut declaraţia într-o conferinţă de presă organizată după şedinţa Consiliului Naţional al PSD şi reuniunea grupurilor parlamentare ale social-democraţilor.

„Am avut două zile de şedinţe împreună cu colegii mei, am avut un grup de lucru să ne creionăm în continuare programul de guvernare. Pe urmă am avut un Consiliu Politic Naţional, unde fiecare ministru al PSD a prezentat ce a îndeplinit din programul de guvernare asumat în coaliţie şi ce urmează în perioada următoare. Am avut cu o prezentare şi pe domnul Jianu, ca şi partener social. Şi am stabilit cu grupurile parlamentare priorităţile pe care le avem în această sesiune şi conducerile Parlamentului, membrii în Biroul permanent şi preşedinţii de comisii. Am detaliat priorităţile atât din punct de vedere guvernamental, legislativ, şi aici mă refer, în primul şi în primul rând, la jaloanele din PNRR. Din punctul nostru de vedere, prioritatea unu sunt pensiile speciale şi aşteptăm, împreună şi cu Ministerul Justiţiei, să găsim forma constituţională ca acest capitol cu pensiile speciale să fie închis, odată pentru totdeauna, în România”, a declarat Marcel Ciolacu.

Recomanda [votes_up id=660276]
Author

24 de Comentarii

  1. Bzr, nu-ți fă probleme.Am avut un angajat pe care l-au pus pe liber de la zincare prin ’97.În’03 l-am luat la mine în echipă avea 40 de ani și 0 pensie.Dupa vreo 3 luni n-a mai venit la lucru.M-am dus la el acasă(stătea singur) ca sa spuna un vecin că a murit.Scuipase sânge.De la spital am aflat că avea BPOC de la acizi.Patronul mi-a dat banii lui pe luna aia(aprilie) să-i dau la înmormântare.Am făcut chetă și l-am îngropat.Când aud povești eroice cu speciali care se plâng de bani puțini, îmi amintesc de Toni, fie-i țărâna ușoară..

  2. cand spune capitolul va fi inchis se refera la conservarea pensiilor speciale
    ca daca doreau sa le impoziteze era legal
    daca doreau sa le micsoreze dadeau legi, schimbau constitutia etc.
    dar NU scrie in constitutie ca specialii trebuie sa aiba pensii mai mari de cateva ori decat salariul
    ca e democratie made in romania

  3. @ gelu:am lucrat si 6 ani la scb,ifte,asa ca stiu ce inseamna linia de 27000 de volti!mai bine ramaneam acolo si azi aveam si pensia de 6000 si salariul de 5500 lei,concomitent,nu pensia speciala blocata de ani de zile la 3500 dupa 30 de ani de armata!si 6 de armata a doua!

  4. Discursul lu Nea Marcel da la Buzau, e dat de pozitia in care adoarme, daca e pe dreapta o baga cu specialii, daca e pe stanga o zice paia cu multinationalele, daca e pe centru nu il lasa doamna sa iasa din casa

  5. Tovarasu’ special!
    Invata putintel limba romana. Fiecare dintre noi, ca sa luam o pensie contributiva, ne-am facut datoria la locul de munca
    Ai idee ce inseamna o linie de inalta tensiune?!
    Desigur, nu!
    Profitorule!
    Citat, desi nu pare e scris in limba romana:
    „multumesc poporului care l-am scos din accidente,viscol,inundatii!sa traiti bine!”
    Vai de noi…

  6. Daca le veti aplica aceleasi reguli bazate pe contributivitate care sunt aplicate si celorlalti muritori de rand atunci subiectul va fi inchis…!

  7. Sunt pensionar special,(nu sunt nici general,colonel,etc),astept ajutorul special!multumesc poporului care l-am scos din accidente,viscol,inundatii!sa traiti bine!

  8. Un nou spectacol de teatru se pregateste. Acum trebuie convinsi spectatorii ca lucrurile merg cum trebuie. Spectatori nu mai sunt doar prostimea ca oana acum, ci si cei care verifica implementarea PNRR in Romania. Este posibil ca pentru neindeplinirea singurului lucru benefic din PNRR sa ne taie finantarea, ceea ce nu ar fi asa de rau daca nu vom mai fi obligati sa facem toate celelalte lucruri din PNRR, care sunt nebenefice pentru Romania. Oricum nu am fi vazut o mare parte din banii promisi pentru angajamentele de distrugere a tarii luate prin PNRR, macar asa vom sti ceva clar si nu vom mai continua distrugerea tarii, sper.

  9. Sunt o multime de maetode constitutionale sa scapati de pensiile speciale dar va dati dupa gard. Uite aici: pensionarea la 65 de ani ca toata lumea, pensie speciala numai dupa 43 de ani de stagiu de cotizare la fel ca la toata lumea, pensionare anticipata nu mai devreme de 60 de ani si cu 35 de ani de cotizare iar in cazul asta penalitati la pensie. Toate astea sunt constitutionale ca se aplica la poolime asa ca solutii sunt dar nu vreti!

  10. Nu mai mincati kkt pisideilor . Votati odata o lege si abrogati-o pe cea cu „pensii speciale”. Cel mai rapid insa si mai simplu dati o Ordonanta de Urgenta de Guvern si publicati-o in Monitorul Oficial si gata trabanaua.Pentru alte timpenii puteti scoate repede o OUG ,dar pentru astea nu! Daca aveti singe in instalatie si va tin pingelele , faceti-o!DIXIT.

  11. Hai sictir securistilor ! Ajunge cu atatia mancatori de rahat de la PSD, PNL si care or mai fi pe acolo prin parlament.

    Ati mintit si continuati sa mintiti , asta va este „meseria” incepand din ’89 cand „inanintasii vostri” ne-au mintit si apoi batut in Piata Universitatii si pana astazi cind „nepotii lor” continua minciuna !

    Pensiile speciale sunt modul de plata pentru cei care tin acest sistem mafiot la putere:armanta , servicii secrete, cei de la MAI si cei din sistemul juducia – exact aparatul de „represiune si control” al unei guvernari.

    Hai sictir „patrihotilor” astia mancatori de rahat !

  12. Vad ca-ti ocolesti mereu neamu’, pe ceapistul Zegrean si cei ca el. Toata viata a numarat sape si tarnacoape la bejeatemeu iar acum ii aduc banii de pensie cu roaba. Noroc cu colegul Petrov care l-a confirmat ‘jurist’.

  13. Ciolacu daca veti tunde la sange pensiile nesimtite ale parazitilor din justitie si servicii veti lua sigur peste 50% din voturi. Te prinzi sau aburesti?

  14. fir-ati ai gheenei de paiatze ale sheitanilor care va conduc! criminali si ticalosi, capusele Romaniei! voi vorbiti de CONSTITUTIE? VOI?

  15. Adică”din p.d.v. constituțional”.Sau, mai clar, să le numească altfel, mai”constituțional” Că doar nu credeați că vor renunța la ele! Voi fiți atenți la ungurii ăia care va fură Ardealul, de bani nu vă faceți griji că ne ocupăm noi și nu mai comentați ,că ați văzut ce greu e peste tot că e criză si nu mai poți să faci mare lucru dintr-un salariu delux.Bravo pesede, cel mai consecvent (la manglă) partid, și dăștept, ce să zic.Asa de bine rea pe bani de împrumut si pe vremea lui Adiță că nici n- simțit cum ne fuge Petromul din țară, tot constituțional, unde mai lui că s-a dst liber la împins roaba-n occident…

  16. Nu se va schimba nimic ! Promisiuni pt fraieri . Statul de hoți criminali va imprumuta in continuare sume enorme la dobînzile cele mai mari pt pensii speciale si alte furturi. Generatii întregi vor trebui să plăteasca ratele .Doar vreo revolutie sociala ,de amploare , va mai putea schimba ceva ! Dar, cine s-o facă? Poate vor veni niste extraterestri…

  17. Cum să rămână plutonierul major fără specială?…s-a sacrificat pentru țară în irak,afganistan și pe unde l-au trimis ăia de la casa albă degeaba ?…
    Sau traficantul Dorneanu…golanul ăsta în a cărui vila de la Dâmbul Morii s-au găsit zeci de saci cu timbre pentru țigări și băutură!…
    Alt exemplu, bombonel cel care a vândut țara pe nimic austriecilor…
    Sau a miilor de infractori travestiți în judecători și procurori…
    Vreau s-o văd și p-asta cu linia roșie în speciale, s-a mai lăudat un limbric acum ceva timp că dispar specialele în 30 se zile!…

  18. Subiectul pensiilor speciale trebuie decis de catre populatie prin referendum. 95% din romani cer desfintarea pensiilor speciale. Pensiile acordate de catre sistemul public de pensii roman trebuie sa fie aproximativ egale, cu contributie anuala egala de catre toti oamenii care muncesc si indiferent de meseria lor, variatia sumei acordate fiind data de numarul de ani lucrati adica de cati ani persoana respectiva a contribuit la sistemul public de pensii. Cei care au salarii mari sa fie incurajati sa-si acumuleze pensii intr-un sistem privat. Este un principiu de bun simt care se aplica in toate tarile occidentale. Daca ceva trebuie facut ca si in UE, acel lucru este sistemul public de pensii!!!

  19. Mai întâi, trebuie spus poporului dacă pensiile speciale iau din pib mai mult decât Ministerul Culturii.

  20. Pensiile speciale pentru magistrați sunt șpăgi mascate,corupție legalizata prin intermediul căreia mafia politica își asigură protecția și libertatea oricât de mult ar fura ar săraci ar jefui bani de la buget.Pensiile speciale ale magistratilor nu vor fi desființate niciodată,gargara politica de prostit poporul in campanie electora.In loc ca PSD sa nu mai fure din banii de pensii,și să ofere o șansă la viață celor peste un milion de pensionari,cu pensii sub standardul minim de sărăcie de 1200 de lei,înfometare după modelul lagărelor de exterminare germane Auswitz și Birkenau cu un grad de mortalitate aproape identic, cu deosebire că primii mureau râzând otrăviți cu gaz ilariant, cei din urmă mor in chinuri groaznice de boala prin înfometare științifică, conform planului secret al guvernului,de eliminare a cat mai multi pensionari,pentru a le rămâne și mai mulți bani de furat.Lacomia clanului mafiot Johannis -Ciuca nu mai cunoaște limite.Totul pentru luxul lor personal,nimic pentru popor.

  21. Povesti nemuritoare!
    Pentru contributivii inca creduli.
    Chiar ne-am plictisit de subiect. O sa reboteze pensiile speciale in ajutor pentru impotenta si o sa se plateasca in continuare.
    Pe baza de contributivitate, a contributivilor.
    In traducere, contributivii contribuie si esentialii inhata.
    Cine imparte, parte isi face.
    Cine crede ca aia care impart prajitura nu-si iau felie mai mare?!
    Nimeni!
    Acum ori niciodata,
    Croieste-ti alta soarta.
    Si degraba fugi si inhata
    O pensie, chiar de e hoata.

  22. Ce nărod!!
    O luați în freză de la sistem imediat, amărâților!
    Asta e prioritate, căpetenie de mare partid, buzoiene?!
    HAHAHA!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.