Lumea se schimbă. România nu știe încotro s-o ia pentru că n-are busolă. Iar busola sunt, în cazul de față, valorile. America afirmă un set de valori. UE – altul. Aceasta este, pe scurt, sinteza celor petrecute în aceste zile.
România nu e prezentă nici la masa negocierilor principale de pace și nici la „sommet”-ul de luni, organizat pe șestache de Emmanuel Macron cu doar câțiva dintre liderii europeni.
România este pe tușă pentru că n-are nici valori umane și nici politice care s-o facă măcar ascultată, dacă nu și consultată. De mulți ani, țara noastră nu mai contează în materie de politică externă. Este ca o moluscă nevertebrată. Prostocrația o face incapabilă să participe cu idei la dezbaterile din lumea contemporană. Iar slugărnicia o face incapabilă să aibă inițiative diplomatice.
Țara noastră a ajuns la stadiul penibil în care o formă de viață care poartă numele de Pavel Popescu se duce la Munchen în numele României și-l ia la rangă pe emisarul special al președintelui SUA, generalul Keith Kellogg.
La sindrofia organizată de Macron participă state care au sprijinit Ucraina infinit în mai mică măsură decât România. Și, totuși, România nu este băgată în seamă.
Răspântia lumii este clară. Departajarea se face după criteriul libertăților și drepturilor cetățenești. La acest capitol, America afirmă un set de valori, UE – altul. Sunt două direcții ireconciliabile.
Vicepreședintele SUA cere libertate pentru cetățeni, cere respectarea votului rezultat din alegeri libere, respinge democrația administrată. Uniunea Europeană, dimpotrivă, se ocupă de construirea unui Scut pentru Apărarea Democrației. Ursula vrea să-și securizeze imperiul. Pentru că, în realitate, „imperiul UE” se cam clatină.
Cei mai speriați că-și pierd tronul s-au adunat degrabă la Paris să caute o salvare. Cred că inutil. Imperiile din toate timpurile s-au transformat în cenușă atunci când drepturile și libertățile acordate cetățenilor au fost călcate în picioare.De-acolo li s-atras tot răul.
„Nu este suficient să vorbim despre valori democratice, trebuie să trăim în virtutea lor”, spunea vicepreședintele SUA. La acest capitol, UE reprezintă un eșec. Imperiul Ursulei defilează cu valorile democrației, dar organizează un sistem autocratic din ce în ce mai aspru în raport cu statele membre. Vorbește despre alegeri libere, dar construiește „scuturi” de care să se lovească opțiunile indezirabile curții împărătești de la Bruxelles.
Aceasta este, în esență, natura divergențelor dintre SUA și UE.
România nu știe încotro s-o ia pentru că n-are busolă
Ba da are busola si stie incotro s-o ia da’ nu vrea! Calea e (adevarata) AMERICA!
Daca nu sunteti cuminti ras put Tino Izy lor va ia Popescu la rang ga, vorba pacat Athos ului…
Biata limbă rpmână! Ce vină avem noi să ne lovim zinic de comentariile tale agramate și lipsitede coerență!
Este baga la inaintare un proiect politic mai vechi Europa federalizata, dar nu oricum cu doua viteze. Clasa de tari priviliegiate nu poate fi in est, unde conducatorii vor fi din vestul Europei centrul cel mult. Din Romania nimeni n-a fost invitat.
Slugile au fost lasate pe dinafara. Nu pot incapea la masa stapanilor. Se pun granite in interiorul unei Europe aflate zic ei sub aceleasi valori. Pe trepte de privilegii diferite, functie de apropierea geografica de marile puteri. Sau indepartare.
Daca Hitlerica era ashteptat de ziarele Londoneze precum Mesia, acum scenariul a fost cu Zeleansky. Razboiul blat precum Marele rozboy Pobeda, a fost necesar acceptat din 2014 ca sa atraga pe tov.Putin in aliantza contra Chinei, acesta fiind scopul de ai satisfacee nevoile, ca la pactul Hitler-SStalin. Ka ka aliatzi ka ei au mai fost in WW2. Ka ka revolutzii ka cea din oct 19!8, sau din dec.89, america nu vor sa lamureasca, ba mai mult nu lasa shi pe mamaligari sa lamureasca. Adevarul este ka khazarii=dushmani dn est & west ne lucreaza la foc micu.
O zi buna.
Con
P.S. Vorbesc de A.I. dar au uitat de fortza Divina, ca doar noi suntem doar byiomashini…
Ce valori ai gasit la mortaciunile criminale legionare (zelea, i.antonescu) pe care le pupincureste CG ? Rad copiii pe strada de voi !
@ Baba-oarba,. Poate ai auzit și tu,. Se duce ministrul de finanțe la premier și incepe discursul cu ”..ca să vă spun drept,..” La care covrigaru răspunde ,.”Nu,. mai bine nu,.”
ROMANIA are diferende teritoriale cu maidanul !
Omul Coj are un rol decisiv in procedura de clo n-are datorita, sper, matroz zoizilor…
” Nu este suficient sa vorbim despre valori democratice, trebuie sa traim in virtutea lor. ” Bine spus!
Ce bine ar fi sa se intample asa…
Doua seturi de valori, unul de valori ex tremiste si altul de valori democratice…Rum mega Tory de shtir i stiu asta cu precizie…Cum stiu si ca imperiile renasc din propria cenusa, conditia fiind sa nu se rataceasca…
Autorul spune cǎ UE se bazeazǎ pe un alt set de valori decât SUA, în prezent. De fapt „valorile” unei societǎți trebuie sǎ se înscrie într-un model filosofic coerent, fiindcǎ altfel se ajunge la ceea ce remarca @Otova mai devreme cǎ „avem bani, avem valoare”. Or UE a aruncat doar niște tâmpenii disparate pe care le-a denumit „valori” (sǎ-i iubim pe homosexuali, sǎ nu ne mai educǎm copiii fiindcǎ-i traumatizǎm, sǎ interzicem existența CO2 pe Pǎmânt, sǎ mâncǎm gândaci, sǎ ne vaccinǎm fǎrǎ încetare, rușii sunt rǎi și trebuie sǎ neceǎzboim cu ei, sǎ fim proști, inculți și sǎ credem orice nu se spune de la Bruxelles etc). Culmea este cǎ leadershipul european a fost atât de spǎlat pe creier de Soroș încât ei chiar cred în ceea ce zic! De aceea este complicat acum.
Care imperiu? Care cenușă domnule Știreanu? Vă jucați cu vorbele precum copiii cu lopățica în țărână și vă credeți înțelepți? Mai multă responsabilitate vă rog!
Se fac SCHIMBĂRI ÎN LUME , SE RETRASEAZĂ FRONTIERE și SFERE DE INFLUIENȚĂ , VOR FI 3 PUTERI MONDIALE – PT. CĂ TREPIEDUL NICIODATĂ NU SE POATE RĂSTURNA ! IAR NOI SUNTEM PE NICI UNDE ./IERI în CAUCAZ era o regiune armeană NAGORNO- KARABACH . a fost cotropită și anexată de ADZERBAIDJAN într-o noapte . Le-au lăsat armenilor doar culoar de fugă – spre Erevan . Ce macrou și OCȚIDENT le-au ținut partea ? DA BĂ , E vorba de ”ȚINUT unul SECUIESC- dacă nu chiar tot ARDEALUL . ORBAN încheie socotelile cu Coana Ioropă Ur$ulă ca să n-aibă jenă de ea ( deși la migratori nu e cazul ) . Chiar dacă nu e la masă cu BOIERUL TRUMP , dar i-a spus ^păsurile . Iar robii Ciolaci și porojani sunt tot pe moșia Ur$ulii .Noi UNDE SUNTEM ? Cu ochii la LATRINE , pierdem ARDEALUL ! Rău ne-au oropsit $atani$tii cu voi nemernicilor la cărma CORABIEI . Corarbia ia apă prin toate crăpăturile și voi stați la taifas cu bucătarii și stewardesele . Ce vă spune TURNUL DE CONTROL șă faceți ? UNDE NE DUCEȚI , NENOROCIȚILOR ? AVEȚI HABAR CE SE DISCUTĂ ÎN TURNUL DE CONTROL DESPRE NOI ? ZICEA UN IMBECIL LA b1 CĂ TREBĂ să știm , să aflăm neapărat ce-au discutat Trump cu Putin despre Ucraina . Bă boule , dar ce știe / CE-A VORBIT V. ORBAN cu ei despre ROMANIA , n-ar fi bine să știm ? Sau poate nu mai e cazul , cum se vorbește despre Moldova se vorbește și despre TRANSILVANIA la ”per TU , așa ca între preteni . Boschetarilor ,voi șușotiți pe la colțuri , pe holuri și ăia fac ”LECȚIA DE ANATOMIE , seacă și diseacă subsolul și solul Bătărnei Coane Ioropa . Să dea DUMNEZEU să fie la PRIVEGHI și Patriarhul de RĂSĂRIT , care ne-a mai salvat de căteva ori , că altfel suntem pe masă / sub masă . Dar pe voi oricum nu vă UITĂM/IERTĂM !
Avem si noi valorile noastre…
Conform valorilor noastre ramanem integrati, chiar daca acum suntem bulversati de ce ne-au facut AI NOSTRI! Suntem la o rascruce, dar nu putem ramane blocati, ne vom reveni si vom merge mai departe. Doar ca ne trebuie luciditatea si vointa unor lideri politici adevarati! Ne trezim daca avem cu cine sa nergem mai departe. Turul 2 inapoi!
Iar n-ai fost atent bre.. Vezi similitudini intre discursurile lui Orban Viktor și ale lui J.D. Vance.. Le-ai auzit la Tusnad,. Ai făcut bășcălie, ca acu să te trezești in cenușe..Și nu e singura măgărie pe care o comiți.. Ai tupeu și nu ai diplomație.. In acest caz pot garanta, că de ce te temi mai tare, nu scapi..Iar acu e doar inceputul…
pai de ce ne ratacim? doar ca sa ne regasim! intotdeauna partea care conteaza este cea pozitiva, frumoasa. adevarul e ca traim vremuri interesante in care ne simtitm vii, revigorati. pai alternativa era somnul de tipul iohannis-ciuca-ciolacu-bolojan… asa ca, precum indemnul din galerie , pe ei pe neamul lor de hoti si de mincinosi! Sa fie lumina, sa fie frumos, sa fie PACE, sa fie bine!
Domn Crostake Negruzzi, Vance n-a facut Haka, i-a dezbracta la pielea goala pe europeni, ca traiesc intr-un aer rarefiat..
A dracului ceneusa, dar cade doar in ochii nostrii, sa nu vedem ce ne mai fura/ia Vestul…, ba, pina si Zele, aflat in kakat, nu a semnat ce i-au cerut americanii,a zis ca mai intai sa studieze si apoi…PS. Ca s-ai incurce pe americani a zis ca in acord sa fie bagate si pamanturile rare aflate in teritoriile ocupate. Sa mori de ras nu alta.. Noi, ca de obicei, la coada cozii..
Nimeni nu minte ca romanii. Iar mincinosii din televiziuni cred ca daca ling pingelele stapanilor le va fi lor bine. Si asta este TOT CE-I INTERESEAZA PE EI.
pe un termen PACE
Daca undeva in societate lume se vorbeste de PACE inseamna ca exista un conflict un loc unde unii nu se inteleg si urmeaza sa se inteleaga.
Guvernantii si toti reprezentantii Romaniei inteleg termenul PACE?
Ei inteleg ca dupa PACE oamenii popoarele isi reiau relatiile diplomatice si economice?
Ce enunta Ciolacu, Bolojan etc. ca ei se opun unei bune intelegeri in lume? Ca ei refuza ca Romania sa fie echimibrata moral? Vrea sa genereze sau sa intretina o tensiune cu un stat pt ca nu intelege termenul PACE? Desi era razboi rece Romania nu a rupt relatiile cu tari din occident, actualii ce vor prin atitudinea lor?
Busola Romaniei s-a defectat de multi ani, acum suntem singuri in mijlocul oceanului, suntem in deriva.
Prosti da’ multi, asta e democratia! Faci filozofie si ne bagi pe gat prostiile lui CG-ul & nevasta?
Aveam pretentii de la tine! Sau esti pe bani?
Esplicația să găsește în folclorul ăsta nou, practicat cu atâta talent de Florin Salam, Tzancă Uraganu sau Sorinel Puștiu: avem multă valoare și d-aia avem și mulți dujmani.
Rușii ne este dujmani, chinejii ne este dujmani, americanii, acum, ne este dujmani, cred că dă mâine o să interzicem și Marea Neagră.
singura interferență a unui actor statal străin, a fost faptul că Maia Sandu a venit la București și a promovat-o pe Lasconi
Dupa ritualul HAKA executat de Vance in fata liderilor europeni ,diversi din Romania incep si ei sa scoata limba,sa roteasca ochii si sa fluture bratele suveraniste in fata onoratului public roman!
Gaska bocancilor rezervistilor incearca o ultima placa de patrihotism,inainte de dreapta judecata!
cum reusesc sa-si dea mina soros si orban impotriva Romaniei???
Soros , Institutiile sorosismului , milioanele de soldatei sorosisti decrepiti – provin si apartin din spatiul francofon european .
SUA a reusit , cu greu , sa se debaraseze de aceasta crunta boala sociala ( mult mai periculoasa decit COVID-19 ) , logic ar trebui sa urmeze estul european .
Sorisistii fundamentalisti se aduna de urgenta la Paris , nu avem ce cauta acolo.
Europa care se vede „federalizata”, desi popoarele NU au fost intrebate, asa cum nu s-a facut vreodata referendum pentru aberatia ilegitima Romania-corporatie: NULA ABSOLUT, cum spuneam europa sorosista-bbolsevica tradeaza America Presedintelui Trump. Noi am avut si inca avem sansa istorica de a avea un aliat puternic, America, dar, mai ales, LIBERTATE SI SUVERANITATE. Altfel, teritoriul Romaniei va fi sfasiat intre vecinii. Noi am ales, votul nostru a fost calcat in picioare de sistemul, care ne arata inca o data, ca o mana de infracctori nealesi ne conduc in hau, atat pe noi cat si Tara, pentru privilegiile proprii si ale stapanilor lor umbriti.
Asteptam din partea autoritatilor ” Delirul” partea a 2-a…Cit despre Gadea … Ce sa-i ceri unui gade ? El atita stie :funia si sabia….
Sa precizam: pana la Trump setul de valori ale Americii era identic cu setul de valori ale Europei si unele si altele fiind de inspiratie sorosista. L-as corecta pe dl Emil Georgescu in sensul ca Romania trebuie sa se scuture urgent de ‘valorile’ UE si sa revina la valorile nationale. Nu este necesar sa preluam valorile americane recuperate de Trump.
Cand ai dat o lovitura de stat, ai asasinat si cea mai firava urma de democratie in stat si aruncat la gunoi votul a vreo 9 milioane de oameni, nu meriti sa stai printre democrati.
De altfel, slugile pupincuriste nu sunt apreciate de nimeni.