Război și pace

În 2021, la Valdai, a avut loc o conferință internațională cu tema „Schimbarea globală în secolul XXI: Individul, valorile și statul”. Acolo, Putin a spus: „Pacea este rareori atinsă, deoarece războiul, conflictul și violența sunt normele politicii internaționale, au fost și vor fi întotdeauna”. Tot acolo, conducătorul rușilor a spus că Occidentul a elaborat o poveste despre pace în care nu crede decât lumea occidentală, dat fiind că restul lumii resimte această poveste ca o justificare a unui pacifism în spatele căruia sunt rezultatele unor războaie câștigate de occidentali, inclusiv unul mai rece decât Războiul Rece care a fost (este) tehnologic, economic și financiar.

Ceea ce răstoarnă masa argumentului putinist stă în cuvântul „tehnologie”. De ce doar Occidentul a putut dezvolta în ultimele secole (începând cu al XVII-lea) inovații tehnologice de importanță majoră pentru creșterea puterii sale economice? De ce restul lumii nu a putut avea aceeași creativitate?

Răspunsul nu este ușor de găsit. Ușor de găsit este doar resentimentul care te face să crezi că tehnologiile au adus mai mult rău decât bine și, în orice caz, pe baza lor a fost construită o ordine mondială nedreaptă.

Nu spun că ordinea lumii de azi este dreaptă, dar vreau să prezint faptul că tehnologicul modern nu are nicio legătură cu ceea ce morala noastră consideră drept, oricât de diversificată ar fi ea de la o civilizație la alta. Ne putem imagina că tehnologicul modern ar fi fost creat de chinezi. Am putea spera că ordinea mondială impusă prin beneficiile lui ar fi fost mai dreaptă. Dar la ce ar folosi? Realitatea este că Occidentul a beneficiat de consecințele tehnologicului și moralitatea sa cu privire la dreptate nu a putut impune, iată, mai multă dreptate pentru lumea care nu este creatoare de tehnologii. Din acest punct de vedere, Putin are dreptate: da, tehnologicul a fost (și este) o continuare a spiritului războinic, așa cum războiul este (a fost) o continuare a pacifismului diplomatic.

Cea mai sigură garanție actuală a pacifismului este teama de confruntarea nucleară. Pe termen lung, am putea spera că virtuțile naturii umane ar putea ține loc de descurajare nucleară.

Dar de ce restul lumii nu încearcă să imite creativitatea tehnologică a Occidentului nici acum, la câteva secole după ce a fost inițiată?

Răspunsul superficial este că, dacă ar avea banii Occidentului, restul lumii ar fi la fel de creator în privința tehnologicului. Răspunsul profund ține de o anume forma mentis (o anume alcătuire a minții) care nu a fost posibilă decât în Occident. Este acea forma mentis care nu crede că știința ajunge la Adevăr, ci la adevăruri de etapă și care – iată noutatea cea mare – caută non-stop să infirme aceste adevăruri de etapă. Această căutare de a răsturna vechile paradigme cognitive în beneficiul altora cu o putere explicativă mai mare, dar la fel de îndepărtată de Absolut, iată esența occidentalismului care a creat tehno-științele.

În schimb, occidentalismul care a creat modernitatea politică a rămas la fel de dogmatic precât a fost în vremea coabitării Stat-Biserică. Vedem acest dogmatism în felul în care spiritul occidental apără statul de drept (democrația) din miezul unui oligarhism financiar-economic care nu se mai ascunde de multă vreme în spatele unor măști. Mai puțin moderne, China și Rusia spun azi: Și noi suntem oligarhii. De ce nu am putea să stăm de vorbă fără ipocrizie?

Pentru că oligarhiile voastre nu au puterea la fel de intens globalizată ca ale noastre – li se dă de înțeles.