„Recomandarea” lui Băsescu pentru Dragnea

Traian Băsescu îi recomandă lui Liviu Dragnea – referindu-se la propunerea ca premier al lui Sevil Shhaideh – să se trezească din „beţia puterii”, fostul președinte susținând că „această desemnare va genera suspiciuni consistente şi poate chiar neîncrederea aliaţilor faţă de noi”, iar explicaţiile pe care acum le dă liderul PSD la televizor „nu vor face nici cât o ceapă degerată în faţa aliaţilor”.

În opinia lui Băsescu, „Dragnea şi Iohannis pot găsi rapid soluţia potrivită dacă vorbesc între ei”.

„Bine asistat de consultanţi israelieni, Dragnea a avut un parcurs electoral cinic, mincinos, dar perfect pentru a-şi atinge obiectivul câştigării alegerilor legislative.
Rămas singur jucător pe terenul politicii româneşti, teren de pe care şi-a eliminat inclusiv propriul partid, i-a mai rămas doar să facă o propunere potrivită pentru funcţia de Prim-ministru.
Şi Dragnea a desemnat un funcţionar excepţional, dar nepotrivit pentru această funcţie. Nu mai argumentez de ce decât prin afirmaţia că această desemnare va genera suspiciuni consistente şi poate chiar neîncrederea aliaţilor faţă de noi, iar explicaţiile pe care, acum, le dă Dragnea la televizor nu vor face nici cât o ceapă degerată în faţa aliaţilor.
Înţeleg perfect nevoia unei soluţii imediate pentru formarea guvernului, iar aici Dragnea trebuie să-l ajute pe Iohannis făcând imediat o nouă propunere. O propunere care să excludă desemnarea unui politician controlat de structurile de securitate, dar care să răspundă şi exigenţelor Preşedintelui.
Altfel, pentru a asigura stabilitatea politică, Iohannis ar putea fi obligat să facă o desemnare nepotrivită.
Dragnea, fără vorbe grele, fără supărare, eu doar mi-am făcut datoria de a sancţiona o greşeală a puterii.
Sau tu nu accepţi ideea de opoziţie şi crezi că eşti, tu personal, singurul deţinător al soluţiilor corecte? Îţi recomand să te trezeşti din beţia puterii”, a scris Traian Băsescu pe pagina sa de Facebook.

Recomanda [votes_up id=2431]

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.