Salvatorul cutremur politic

Toate previziunile spun că majoritatea clasei politice se află într-o debarcare istorică, similară unei schimbări de regim. Numai instaurarea comunismului a reuşit, folosindu-se de un surogat al justiţiei, să producă incriminări într-un timp atât de scurt. Justiţia de astăzi, ea însăşi un amator care are nevoie de asistenţă, îndrumare şi supraveghere comunitară , începe să arate societăţii o disponibilitate pentru cauzele adevărate. Aplaudând-o de dimineaţă până seara, există posibilitatea să pierdem din vedere bazele democratice pe care ea, justiţia, nu are cum să le implementeze şi, din păcate, nici măcar sugera.

Transformarea în moment istoric a curăţeniei actuale ar fi mult prea simplu de făcut. România este foarte departe de un posibil bilanţ pozitiv. Antipatia pe care au acumulat-o, pe bună dreptate, oamenii politici, din partea societăţii, este una justificată. Politica post-decembristă n-a fost decât o sursă de fraudare a fondurilor publice, de ofensă directă adusă bunului-simţ. Întreaga construcţie instituţională a României este opera acestui tip de comportament. Integrarea în UE a fost percepută de clasa politică monstruos de extinsă drept o fascinantă sursă de absorbţie ilegală de fonduri. În măsura în care acestea nu au mai putut fi creionate de un astfel tip de proiecte, în viziune românească, nu au mai fost solicitate, trezind o oarecare consternare. Urmare, marile proiecte de infrastructură par a nu mai intra în discuţie. Fondurile comunitare, impresionante, stau departe de România, pentru că mafia autohtonă nu a găsit modalităţi de preluare a lor. Şi cum bine se ştie, mafia controlează totul, descurajarea pe orice cale se poate regăsi în toate iniţiativele blocate.

Diplomaţia României, sub bagheta mai mult decât autoritară a lui Traian Băsescu, s-a reunit, la ordin, anual, pentru a fi supusă ameninţărilor directe şi indirecte. Implicarea în dezvoltarea ţării, relaxarea şi participarea corpului diplomatic, altfel decât prin ordine şi dispoziţii, nu a interesat şi nu interesează pe nimeni. Sistemul pe care l-au conceput exonerează nu atât de responsabilităţi, dar şi de o emulaţie care ar trebui să se regăsească şi la cea mai îndepărtată primărie din ţară. Lucrurile simple au ajuns a fi subiectele cele mai complicate, fără nici o soluţie.

Sistemul actual îi transformă pe reprezentanţii săi în vinovaţi veritabili. Nu numai modul de selecţie şi funcţionare, însă practica administrativă impune implicări dintre cele mai grave. Grupuri infracţionale se pot găsi peste tot. Este acesta unul dintre motivele pentru care orice persoană corectă nu ar rezista în poziţiile respective decât dacă ar accepta o degradare morală înlănţuitoare. Inutil a mai spune că, după cum există destule dovezi, imaginarea unor proiecte adevărate nu mai au, la rândul lor, absolut nici o rezonanţă. Deformarea mentalului prin cultivarea tuturor metehnelor şi slugărniciei sistemice din comunismul piramidal, securisto-activistic, a reinstalat un tip de societate care se prăbuşeşte continuu, amplificând fenomenul înmulţirii acelor grupuri de interes cu alură infracţională. Cetăţenii României se află în situaţia de-a fi ameninţaţi, în stilul organizaţiilor teroriste, tocmai de cei care ar trebui să găsească soluţiile aducerii statului în cadrele democratice, solidare. Criza actuală, în esenţa ei, nu va putea fi rezolvată prin aceste foarte corecte mişcări judiciare, decât până la un punct, sau nici atât.

Cum s-a ajuns aici, acesta este chiar subiectul crizei actuale. Parlamentul, clasa politică, pretinsele organizaţii ale societăţii civile nu prea dau semne de susţinere a unui nou sistem legislativ democratic. Dictatura pare pentru multe personaje acceptabilă, dovadă vie, ele însele fiind produsul evident al acesteia. Or, subiectul dictaturii mi se pare unul central, de referinţă, în toată economia discuţiilor despre situaţia actuală. Toate iniţiativele onorabile, unele dintre ele excepţionale, au sfârşit în derizoriu, iar forţa de represiune a sistemului este una mortală, cu asistarea justiţiei. Sistemul piramidal produce el însuşi o inversare, prin natura lui duplicitară şi criminală, încât înaintea tuturor reformelor trebuie să existe acest aspect, al reformei morale, cu prioritate maximă. Absenţa lui face din România momentului o ţară similară instituţional şi relaţional celei din perioada comunistă. Debarcarea actuală poate fi asemănată mişcărilor succesive din comunism, sau celor de după 1989, şi lucrurile pot continua la nesfâşit. Confuzia dintre luptele interne ale unui sistem şi reformarea lui absolută ar trebui să înceteze. În prezenţa acesteia, susţinută de întreg mediul instituţional, servicii secrete, guvernamentale etc., o vom lua permanent de la capăt, printr-un semi-respiro accentuând angoasa şi degradarea morală.

Şansa nu se află în perspectiva şi capacitatea reformistă a mediului politic actual. Operaţiunile judiciare sunt baza noului proiect de ţară, însă acesta are nevoie de o nouă clasă politică, fundamentată pe alte norme. Ideologiile, în fapt existente la nivel demagogic în România, se vor regăsi pe sine doar într-o societate în care legea va fi deasupra celor care o administrează, iar reforma va putea fi pusă în discuţie de însăşi societatea prin mecanisme oricând accesibile. Ce cuvânt au cetăţenii români în treburile ţării? Niciunul. Discursul public, organizarea instituţională, responsabilităţile individuale şi colective vor trebui rescrise în spiritul absolut al democraţiei. Dacă am fi avut o legislaţie corectă, o justiţie conectată la Constituţie, România n-ar fi fost astăzi, în mod şocant, o turmă drept proprietate a câtorva păstori aflaţi într-un grotesc conflict de interese.

După ce au devalizat România, printr-o interesată complicitate internă şi externă, politicienii se vor în aceeaşi poziţie ca pe vremea dictaturii. Cutremurul judiciar trebuie să fie şi unul politic, cu aceleaşi efecte. Apocaliptice.