Politica românească este prea de tot rudimentară, lipsită de un spaţiu al libertăţii minimale. Sufocarea s-a instalat în societate şi în mediul politic. Partidele descind unele din altele de parcă s-ar fi spart cubul de la Mecca. Bătălia politică se dă, în fapt, între clanurile de politicieni şi cetăţeni, apropierea constituindu-se într-un fel de război civil. Nimeni nu mai înţelege nimic. Societatea este obligată la un fel de supravieţuire, clasa politică funcţionează prin legile mafiote pe care le actualizează. Viziunea unei societăţi care să poată avansa nu mai există.
Autoritatea începe a fi reprezentată doar de cei care deţin o forţă cât mai lipsită de legitimitate. Cu taxe şi impozite de la pensionari şi intelectuali muritori de foame, nu poate funcţiona decât un experiment al exterminării. Această austeritate implantată strategic a depăşit din primele ei stadii orice suportabilitate. Procesul este în permanentă adaptare, mii de scheme piramidale stau în aşteptarea salvării imposturii politice. Nici în sute de ani, prin soluţiile actuale, România nu poate fi adusă la linia de plutire. Clasa politică nu poate conştientiza acest fapt, fiind total angrenată într-o mentalitate infracţională pe care o vehiculează drept strategică. Criminalitatea politică reprezintă o dominantă care blochează orice atitudine socială majoră. Zilnic, românilor li se livrează o trăncăneală din care rezultă o confruntare fără nicio legătură cu realităţile zilei. Totul este plasat într-un viitor incert. Prezentul nu mai există, exact ca în propaganda comunistă. Plasa acestei halucinante strategii de paralizare a spiritului civic face din România un monolit identic celui din dictaturile cu vizibilitate maximă.
Aşa se explică tonul consternant venind din diverse puncte ale parteneriatelor. Identitatea societăţii româneşti este ţinută sub cheie, iar reprezentanţii săi sunt nişte mercenari aliniaţi miliardarilor din marele business. Aceaste bariere multiplicate până la simboluri şi obturarea libertăţii de expresie sunt mai de temut decât unele caracteristici din comunism. Degenerarea conceptelor sociale în mentalul politrucilor români se află în plin proces. Relaţiile de familie, de clanuri, mediocri puşi pe o statuare lipsită de sens şi normalitate fac din viaţa politică un spaţiu închis, confiscat. Pervertind totul în jur, printr-un mecanism ale cărui origini se pierd în timp, s-a instalat un model psihologic mutant. Teama, şantajele, ameninţările, intervenţiile brutale, lipsa dialogului au transformat România într-un teren de execuţii. Instituţiile esenţiale ale democraţiei precum greva generală, greva fiscală, nesupunerea civică, alegerile anticipate sunt taxate, precum în dictatura comunistă, destabilizatoare.
Ruptura de actualul, cronicul sistem este obligatorie. Demagogia actuală, în care purtătorii de cuvânt ai puterii nu sunt decât nişte farsori, face din treburile publice marea necunoscută. Aspectul legal al acestei imense deturnări este anulat de logică, de morală, de starea de fapt. Tocmai excelenta funcţionare a sistemului ridică marile probleme ale Justiţiei. Conflictele interne ale clasei politice dau impresia de democraţie, de ameliorare. Dar cu fiecare conflict se face încă un pas spre restrângerea climatului democratic, cât şi pe unde mai există. Câştigătorii sunt dinainte ştiuţi, conflictele sunt scenete livrate echipelor de manipulare. Această imoralitate indusă şi-a făcut loc în comoditatea, aroganţa şi înapoierea publică. Ne confruntăm cu ea când ne aşteptăm mai puţin. Ea devine un fel de specific naţional, tot mai necesar viitoarelor campanii electorale. A mai vorbi despre democraţie, în câţiva ani, va părea pierdere de timp. Energia captării electoratului va fi între cadourile ultracunoscute din campanii şi garantarea unui climat tot mai abulic. A promite orice şi a nu face nimic, absolut nimic, agăţându-te de “meritele” dictaturii ceauşite, cam aceasta va fi oferta politicianului român prins în mrejele unei economii al cărei unic beneficiar este.
Datoria publică în creştere rupe societatea de democraţie şi evoluţie. Nu suntem America spre a ne permite îndatorări excesive, din toate motivele posibile. Clasa politică se împrumută spre a se îmbogăţi şi a retribui aparatul care o susţine. Nimic din împrumururi nu merge spre dezvoltarea durabilă, din simplul motiv că aceasta nu are o constituire minimă instituţională şi intelectuală. Aspiratorul financiar românesc, împreună cu toţi responsabilii din domeniu, menţine o iluzie al cărei preţ este catastrofal. Economiştii oficiali cântă într-un cor precum politicienii, susţinându-se unii pe alţii, de parcă fără truismele lor România ar fi în colaps. Există câteva faraonizări în domeniu, ceea ce arată că dictatura sistemului s-a instalat precum un blestem.
Din se poate şi aşa, şi aşa, adică oricum, românii nu au încă ieşire. Actualul guvern operează cârpeli spre a nu lăsa la vedere jocurile de culise prin care crede că va păstra puterea. Preocuparea faţă de alegerile viitoare ocupă toată atenţia. Ducând în simplism şi sărăcie actul guvernării, USL speră să vină cu mari oferte în ultimul moment. Campania electorală nu se poate baza decât pe realizări, promisiunile sunt acceptate doar în legătură cu trecutul.
Manipularea nu va putea pune în mişcare decât degradarea socială.
