Sofistul antiumanist

A apărut printre ideologi o specie de sofiști care urăsc rasa albă. Vina ei de neiertat ar fi aceea că ar distruge azi echilibrul planetar, iar în trecut a inventat exploatarea, adică inegalitatea dintre oameni. Foarte recent („Dilema Veche”, 6-12 octombrie 2022), un sofist local, Andrei Cornea, propune un început de antiumanism. Teza sa este că omul ar avea tupeul de a se proclama drept „normă, ba chiar scop și sens ale Universului”, în condițiile în care viul însuși este un miracol în acest Univers. Cornea nu folosește cuvântul „miracol”, ci o exprimare mai… sofisticată potrivit căreia ar fi sută la sută improbabil (ar avea, adică, probabilitatea zero) faptul ca noi, omul, să existăm la capătul unor evoluții naturale.

Cornea zice că noi suntem cea mai desăvârșită dintre toate „lebedele negre”, după ce a arătat pe larg de ce, apoi conchide că treaba asta, conform celui mai sănătos spirit științific, ar fi neglijabilă dacă s-ar repeta cumva undeva.

Aici, sofistul a sărit în gol fără parașută. Care spirit științific? El presupune că acolo („undeva”) ar apărea din nou spiritul științific al omului.

Sofistul dovedește că nu știe ce e acest spirit. Nu știe că spiritul științific nu are decât ipoteze neconfirmate despre apariția viului în acest univers și slabe speranțe de a confirma vreuna. O fi înțeles el că spiritul științific al cuanticii a reușit să explice evoluțiile de la nuclee cu un electron la nuclee cu doi, apoi cu trei, apoi cu patru electroni. Și așa mai departe până la umplerea tabelului lui Mendeleev. O fi înțeles că treaba asta durează de 13,8 miliarde de ani. Dar spiritul științific nu și-a propus niciodată să explice în numele științei de ce este omul capabil de cunoașterea aceasta. Cum este capabil, da, a explicat, dar nu și de ce. Ceea ce se consideră pe sine spiritul științific are modestia epistemologică să zică: Nu încercați să înțelegeți cuantica; înțelegerea ei nu poate fi umană, chiar dacă noi, omul, o putem practica și dezvolta cu mult succes.

Pe scurt, spiritul cu adevărat științific nu are tupeu.

Atunci, de unde a scos sofistul nostru local fantezia că noi, omul, am avea tupeul de a ne considera o normă universală? Adică, ceva care ar fi fost necesar să fie acolo atunci când un nucleu singuratic a fost înconjurat de un electron, de pildă.

Pare că sofistul nostru zice „Sunt ateu, mulțumesc lui Dumnezeu!” și continuă cu niște considerații care nu-I lasă lui Dumnezeu dreptul de a fi Creator. Nu-i lasă, mai exact, dreptul de a fi creat mai întâi viul și abia apoi neviul. Altfel spus: sofistul nostru local nu are nici măcar o ipoteză literară (ficțională) despre probabilitatea ca materia nevie să fi apărut dintr-un viu de natură spirituală.

Altcineva, un non-sofist și un non-materialist, a luat această ipoteză în serios și a rezultat o creativitate explicativă coerentă care cuprinde 354 de volume în prima ei serie editorială. „Un grafoman”, zice ateul atunci când află despre această serie.

Numai că „grafomanul” a emis și predicții care, între timp, au fost confirmate în domeniul fizicii și al tehnologicului. Cea mai spectaculoasă, internetul, o „profeție” emisă în 1921.

Cu siguranță, sofistul nostru nu și-a bătut capul cu seria editorială Rudolf Steiner. El a continuat să pledeze pentru miracolul libertății umane, deși nu-i găsea niciun sens în „tabelul” ordinii materiale și nicio justificare în povestea evoluției cosmice. Ceva ce ar trebui mai degrabă neglijat, zice el. Nu și-a pus problema că, dacă s-ar formata, libertatea ar fi o virtute care în viitor s-ar adăuga celorlalte calități ale viului spiritual și ar arăta și că acest viu evoluează. Și anume, iată, prin intermediul conștiențelor omenești.

Ateul e condamnat la sofistică pe viață atunci când așteaptă să găsească cum materia nevie a dat materie vie și asta se întâmplă tocmai când în jurul nostru, fără excepție, materia vie ajunge la starea de materie nevie: vegetalele vechi ajung țiței, gaz, cărbune, oasele de pești ajung munți de calcar ori deșerturi etc.