Teroarea din Decembrie 1989 nu s-a terminat. Continuă cu evenimente năucitoare, care pot isteriza o întreagă planetă. Răpirea jurnaliştilor români în Irak se înscrie într-o asemenea succesiune tipologică. Atât răpirea, cât şi eliberarea par să fi fost preparate în laboratoare politice. Numai că acele concepte politice care au produs asemenea evenimente sunt una cu terorismul, fac parte din acesta. Românii ştiu bine ce înseamnă asta, viaţa fiindu-le încă decisă de o asemenea focalizare a forţelor statale. Democratic, Statul român nu există, el este doar o ficţiune.
Toate evenimentele dramatice de după 1990 nu au fost clarificate. Mineriade, delapidarea economiei, cazul Ioan Petru Culianu, trecerea foştilor securişti în noile structuri, mai nou, răpiri fac parte dintr-o galerie în plină şi semnificativă evoluţie. România nu are mai multe probleme de siguranţă decât alte ţări UE, însă suspiciunile asupra structurilor actuale sunt imense, ceea ce schimbă datele problemei. Păstrarea Securităţii prin tot felul de tertipuri, de la profesionalism la deţinătorii unor mari secrete, a permis continuitatea unei instituţii de tip terorist. Complicitatea acesteia, legăturile cu mediul politic sunt filiale. Numai o transparenţă totală, sub control public, ar putea pune punct acelui angrenaj care a speriat lumea, exterminând instinctul democratic al românilor.
Românilor li se derulează un film în care ocultarea istoriei şi a prezentului se face cu o subtilitate care îi depăşeşte la nivel de societate. Uşor, uşor, cam toată România este împinsă spre gâlceavă, contradicţie, în timp ce regizorii acestor orori experimentaliste lucrează eficient la creşterea popularităţii. Când unii, când alţii. Metodele sunt identice. Sentimentul că ne ne întoarcem într-o istorie în care aberaţia făcea în mod absolut legea devine o realitate. O întreagă configurare administrativă, juridică, culturală depune mărturie că aşa stau lucrurile. E un carusel care nu mai poate fi oprit decât printr-o trezire generală, altfel sufocarea spaţiului public este iminentă. Folosind oportunismul, poate colaborarea sub acoperire cu instituţiile Securităţii, unor personalităţi din pretinsa societate civilă, aparatul care nu este la vedere şi-a consolidat o poziţie similară celui din trecut.
Aceasta este Opera esenţială a lui Traian Băsescu, aşa a înţeles el să consolideze Statul democratic, expunând o întreagă societate unui veritabil declin moral. Reabilitând fosta Securitate, metodele de imixtiune, tot arsenalul. În asemenea condiţii, era absolut imposibilă o rezolvare a Justiţiei, programul său politic fiind, în esenţă, împotriva acesteia. Încălcând o întreagă agendă publică, viziunea preşedintelui are o colaratură inedită, impetuoasă, superioară, însă de clovnerie. Nu doar Traian Băsescu activează în acest regim, cam toţi liderii actuali. Şi nu doar pentru a capta interesul public, mai mult acesta fiind programul lor de păstrare şi dezvoltare a unei politici totalitare. Democraţia pe care o reliefează Traian Băsescu este un anarhism care dezintegrează orice formulă de solidarizare într-o direcţie stabilă. Formula statală pe care o promovează este a unui autoritarism personalist, al corupţiei. Îndatorarea ţării prin FMI asigură, ca în cazul Ceauşescu, fondurile necesare acestui triumfalism sinistru.
Cazul siriano-românului Hayssam, acuzat pentru terorism, pare din sala de cinematograf, care este România, diferit de versiunile oficiale. Jurnalista franceză Florence Obenas a luat distanţă faţă de grupul românesc. Părând un exerciţiu într-o zonă de conflict, o provocare prin care securiştii se trimiteau unii pe alţii la zid, această saga conţine elementele strategiilor româneşti de securitate. Ea luminează capitole privind jurnalismul, televiziunea, eroismul, afacerile româneşti actuale, regimul acordării cetăţeniei etc. De la toate aceste ferestre se văd cei care au condus şi conduc România. Punctul culminant al acestei răpiri, care a făcut înconjurul lumii, este că nu i se poate poate pune la îndoială veridicitatea. .
Dacă de punerea la punct a acestei răpiri au ştiut sau nu au ştiut oficialii români, de revenirea în ţară a presupusului regizor ar fi trebuit să ştie. Neinformarea unor responsabili la vârf asupra acestui eveniment ultrasecret e un fapt care arată insecuritatea publică în care funcţionează România. Într-o asemenea ţară se poate întâmpla orice. România este condusă din altă parte, o altă explicaţie nu există.
Parlamentul României ar trebui să treacă la demiterea imediată a celor care conduc instituţii ale Statului şi care s-au ridicat deasupra acestuia. Aruncarea în derizoriu a siguranţei românilor prin folosirea unor infractori economici gen acest personaj Hayssam reprezintă, în foarte multe sensuri, un atac la adresa României. Parteneriatele României par a fi construcţia unor agenţi de duzină.
