O femeie în vârstă de 70 de ani, care fusese confirmată cu COVID-19, s-a sinucis la Spitalul Municipal Câmpulung Muscel, a anunţat, sâmbătă, Prefectura Argeş. Femeia și-a tăiat venele.
„După primele cercetări ale Poliţiei, se pare că femeia şi-a pus singură capăt zilelor. (…) Personalul medical din spital a verificat-o de patru ori în timpul nopţii de vineri spre sâmbătă. Din păcate, la ultima verificare, din această dimineaţă, femeia a fost găsită moartă, provocându-şi răni incompatibile cu viaţa”, se arată într-un comunicat al Instituţiei Prefectului.
Conform sursei citate, femeia a fost internată pe 22 aprilie la Spitalul de Pneumoftiziologie Câmpulung Muscel, a fost confirmată COVID-19 pe 23 aprilie şi transferată, în aceeaşi zi, la Spitalul Municipal Câmpulung Muscel. Ea prezenta şi alte probleme de sănătate, suferind de insuficienţă renală cronică.
„Din data de 28 aprilie, conform datelor furnizate de reprezentanţii Spitalului Municipal Câmpulung, femeia a refuzat să-şi mai ia tratamentul, deşi nu prezenta forme grave ale bolii cauzate de infecţia cu COVID-19 şi i s-a recomandat un consult psihiatric, care s-a şi făcut. În urma consultului, femeia a primit un tratament medicamentos pentru depresie”, precizează Instituţia Prefectului Argeş.
Cadavrul a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Argeş, în vederea efectuării autopsiei, fiind continuate cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs decesul.
Iata cea mai sigura metoda ptr a scapa de coronavirus.
In orice caz multi ar ajunge sa se sinucida daca, in spital, i-ar controla de cate patru ori pe noapte. Pana si cand eram de santinela in serviciul de paza din armata, tot aveam voie sa dormim cate patru ore fara sa fim deranjati……[Leo]