UE a aprobat un nou medicament pentru Alzheimer

Uniunea Europeană a aprobat joi, sub rezerva unor condiții importante, medicamentul Kisunla, dezvoltat de compania farmaceutică americană Eli Lilly, anunță agenția AFP. Medicamentul face parte dintr-o nouă generație de tratamente împotriva maladiei Alzheimer, însă eficiența reală a acestui tip de terapii rămâne subiect de controverse în comunitatea medicală.

„Comisia Europeană a autorizat comercializarea medicamentului Kisunla, un tratament destinat tratării deficienţelor cognitive uşoare, inclusiv a demenţei uşoare în primele stadii ale maladiei Alzheimer”, a anunţat executivul european într-un comunicat.

Kisunla, ce are la bază molecula Donanemab şi este dezvoltat de grupul Eli Lilly, constituie alături de Leqembi (Lecanemab), produs de Biogen şi Esai, principala noutate din ultimii ani în materie de tratamente împotriva maladiei Alzheimer.

Ele fac obiectul unei controverse medicale aprinse cu privire la utilitatea lor. Pe de-o parte, ele au demonstrat un efect fără precedent în timpul studiilor clinice, după decenii de cercetări fără rezultat, ce au fost întreprinse pentru a încetini degradarea stării pacienţilor. Pe de altă parte, acest efect rămâne unul moderat, iar anumiţi experţi consideră că cele două medicamente noi nu au cu adevărat niciun impact asupra persoanelor tratate.

Mai mult decât atât, ele pot provoca grave efecte secundare, uneori mortale, în primul rând hemoragii şi edeme cerebrale.

UE, care urmează astfel recomandarea Agenţiei Europene pentru Medicamente (EMA), a aprobat deja comercializarea medicamentului Leqembi la sfârşitul anului 2024, după ce iniţial o refuzase, impunând condiţii stricte.

Executivul european a procedat la fel şi în cazul medicamentului Kisunla, autorizat tot după un refuz iniţial al EMA: el nu va putea fi administrat decât pacienţilor aflaţi la începutul bolii Alzheimer şi doar dacă aceştia nu prezintă o mutaţie genetică ce îi face deosebit de expuşi în faţa riscului de efecte secundare.

Recomanda [votes_up id=876676]

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.