Uniunea Europeană a anunțat luni că a ajuns la un ‘acord de principiu’ în materie de liber schimb cu Ucraina, în special cu privire la dosarul sensibil al importurilor de produse agricole, informează AFP.
‘Acest acord – echilibrat, echitabil și realist – deschide un nou capitol în relațiile comerciale deja dinamice dintre UE și Ucraina’, a declarat comisarul pentru comerț, Maros Sefcovic, care a insistat asupra cotelor la ‘produsele sensibile precum ouăle, zahărul și grâul’.
Uniunea Europeană a suspendat, temporar, tarifele și cotele pentru produsele agricole din Ucraina, după invazia rusească care a început în 2022, însă acest sistem a expirat la data de 5 iunie 2025. Însă fermierii europeni s-au plâns de o ‘concurență neloială’ din partea Ucrainei, mare producător agricol, și au cerut să se revină la cotele care erau în vigoare înaintea războiului, conform unui acord din 2016.
‘Prin acest acord modernizat, asigurăm fluxurile comerciale din Ucraina către Europa și piețele mondiale… În același timp, continuăm să protejăm interesele fermierilor noștri’, a declarat președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.
Noul acces pe piață este condiționat de alinierea treptată a Ucrainei la standardele de producție relevante ale UE, cum ar fi bunăstarea animalelor, utilizarea pesticidelor și a medicamentelor de uz veterinar. Se preconizează că Ucraina va raporta în fiecare an cu privire la progresele înregistrate în această privință. Această abordare este în concordanță cu logica procesului de aderare a Ucrainei la UE și cu adoptarea acquis-ului UE.
De asemenea, ambele părți vor avea posibilitatea de a activa un mecanism de salvgardare care să permită adoptarea de măsuri adecvate în situațiile în care importurile pot cauza efecte negative pentru oricare dintre părți. În cazul UE, evaluarea unei posibile perturbări se poate face la nivelul unuia sau mai multor state membre.
Acordul revizuit asigură un echilibru între sprijinirea comerțului Ucrainei cu UE și ia pe deplin în considerare sensibilitățile anumitor sectoare agricole și părți interesate din UE. Accesul negociat pe piață variază: pentru produsele cele mai sensibile, cum ar fi zahărul, păsările de curte, ouăle, grâul, porumbul și mierea, există doar creșteri modeste în comparație cu acordul de liber schimb aprofundat și cuprinzător inițial; pentru alte produse, au fost aduse îmbunătățiri în beneficiul ambelor părți, pe baza piețelor noastre complementare; și, în cele din urmă, pentru anumite produse nesensibile, s-a convenit asupra unei liberalizări totale.
‘Acest echilibru pe care l-am atins creează un cadru stabil și previzibil pentru a continua relația noastră comercială privilegiată, ținând seama, în același timp, de preocupările sectoarelor noastre agroalimentare sensibile. Acordul încheiat reprezintă un pas foarte important către intrarea Ucrainei pe piața noastră unică și către condiții de concurență echitabile pentru fermierii din UE’, a declarat comisarul pentru Agricultură, Christophe Hansen.
 
					 
                       
                       
                       
                       
                       
                      
un acord de libera trecere nu? a da, aia nu ca scapa carnea de tun peste frontiera… eu unul sustin sa scoata si controalele vamale, sa fie mai usor pentru interlopii din intreaga Europa sa aiba acces la armament
@Broscarul
La fel si eu. Resping tot ce e ukr. Slava România!
Expirata problema! Pina sa facă ei ceva am făcut eu pt persoana mea! Embargou pe : ulei, Hava, si napolitane plus alte dulciuri de proveniență din gubernia rebelă. Motive cite vrei : sănătate (acolo e poluare chimica și radioactiva cîta vrei) , și nu sprijin excrocii nici cu un euro, pardon le plac $ mai mult… si voi voi face asta atit timp cit este nevoie 😉
Totul prin România că polonezii nu-i lasă pe la ei. Vai de șoselele României, de podul de la Brăila și alte poduri, de portul Constanța, de agricultorii români. Povestea cu lupta UE cu Rusia până la ultimul ucrainean trebuie completată cu și până la falimentul României.
Pai Ursula, UE deja considera ca Ucraina e stat de drept si democratie.
Ce conteaza ca barbatii sunt luati cu forta din propriile case si dusi cu forta pe front, mai ales in zonele rurale din estul si centrul Ucrainei> Este ca n-ati vazut nicio rapire in Kiev sau orice alt oras mare din dreapta Niprului? Totul in spiritul statului de drept. Sau DREPTI?
Partidele de opozitie, posturile TV , mass-media critica cu tov Zelenski au fost scoase inafara legii prin decret prezidential. Alegeri nu s-au mai tinut. In spirit democratic.
Asta ce spune Ursula acuma e praf de adormit vigilenta agricultorilor europeni. Ucranii par sa deconteze mai bine/mult ca agricultorii europeni.