Un an mai prost decât celălalt

Nu mai putem avea nici o îndoială. Ne merge extrem de prost. Nu doar pentru că lumea, mai ales Europa, traversează o criză economico-financiară. Ne merge prost din nenumărate alte motive care ţin de noi înşine. Adică de societatea românească. Iar în 2011, toate s-au văzut mai pregnant decât niciodată. Întâi de toate am fost siliţi să acceptăm că nu suntem guvernaţi. Guvernarea României a intrat în faza maximei incompetenţe. O adunătură de impostori cu aproape zero competenţă în domeniul în care au fost desemnaţi să conducă iau decizii de la care aşteptăm salvarea. Au ei o viziune? Un proiect? Sau măcar o credinţă legată de mai bunul mers al treburilor publice? Care ar fi proiectul (credinţa) lui Traian Igaş? Să-i defileze arădenii prin faţa ochilor pentru ca ipochimenul să-şi umfle pieptul şi să le arate colegilor de şcoală cât de important a ajuns? Care să fie idealul (proiectul, planul, credinţa) în dezvoltarea industriei româneşti în cazul unui personaj atât de şters ca acest Ariton? Nici măcar nu avem certitudinea că gândeşte! Dar Vreme? O fi având Elena Udrea perspectiva unui expert în dezvoltare? O fi ea o conştiinţă naţională într-un moment de mare pericol pentru ţară? Să fim serioşi. În cel mai cumplit an al crizei de început de mileniu, România a avut ghinionul de a fi administrată de o adunătură de impostori. Blejnar, Udrea, Ialomiţianu, Igaş, Vreme, Ariton, oameni de folosit eventual la îngropat firme şi la dărâmat instituţii, conduşi de un marinar afumat, vor să purceadă şi la o nouă împărţire administrativ-teritorială a României.

Cu aşa oameni, anul 2011 a devenit şi anul debilizării instituţiilor publice. Cât am putut conta pe justiţie, când Parchetul este un instrument al preşedintelui, dar şi al Serviciilor Secrete? Primeşte procurorul general instrucţiuni de la banda de la Arad, Parchetul se conformează! Cureaua de trasmisie Kovesi-Coldea nu-i decât unul din scurtcircuitele din mecanismul democratic pe care România nu-l poate pune în funcţiune.

Politic, anul a fost marcat de o exagerată balonare a UNPR. Partidul tomberon politic, în care ar trebui să zacă toţi cei care urmează să fie judecaţi, este alcătuit acum de o oaste clientelară ce aşteaptă să rămână baza consolidării unei puteri pe cale de a se prăbuşi. Opoziţia şi-a dat cu stângul în dreptul încercând o experienţă de grădiniţă. S-a crezut capabilă să cânte la două mâini. În aceleaşi zile a anunţat declanşarea demersului de suspendare a lui Traian Băsescu şi a iniţiat schimbarea lui Mircea Geoană. Mai mult, pe sfârşit de an, în criză de demersuri politice serioase, Victor Ponta a fluturat o altă mare reuşită: încheierea operaţiunilor de curăţire şi salvare a lui Adrian Năstase!

Ce am avut bun în 2011? Că n-am intrat în incapacitate de plată! Şi că am avut un soi de creştere, sinonimă cu orice descreştere. Am adus cifrele din vârful condeiului şi a ieşit un soi de creştere economică în care ne-am îmbogăţit cu datorii, dacă se poate spune aşa. Datoriile veritabile? Vor fi la fel de mari, dacă nu şi mai mari, în 2012. Legislaţia? Parlamentul fanfaronilor, susţinut de unguri şi de partidul tomberon al regimului (gestionat de SRI), a adoptat tot ce era necesar unei puteri lobotomizate şi lobotomizante. Tăieri peste tăieri, reduceri peste reduceri şi nenumărate prevederi care să permită fraudarea alegerilor şi rămânerea la putere cu orice preţ. Decât puşcărie, mai bine autoritarism pare a fi logica celor speriaţi de sfârşitul de mandat.

Nu cumva în Europa am contat mai mult decât altădată? Sigur că da! Am devenit subiectul comic al continentului. Şi în politică externă, şi în imagine publică, şi în referinţă instituţională! Zi-i România şi vezi-ţi de treabă, spun cei mai mulţi dintre politicienii străini. Asta din cauza prestaţiei dezonorante a unui ministru de Externe de anvergura intelectuală a doi igaşi (adică doi neuroni morţi), dar şi a unui preşedinte care consideră capitala Uniunii Europene drept un bazar portuar prin care se poate plimba fluierând şi cu mâinile în buzunare. Sau mestecând gumă (îndeletnicire strict „culturală” a vârfurilor politice din preajma şi de la baza regimului Băsescu!).

Acest 2011 a fost un an la fel de prost ca 2010! Lumea s-a obişnuit cu sărăcia, cu abuzurile din împărţirea banilor publici, cu discursurile de Bulă, cu scumpirile, cu tupeul de caţaoni şi caţe al guvernanţilor.

Un singur lucru luminează acest an nenorocit: Jubileul Regelui Mihai. A fost singura acţiune coerentă, concertată, cu un calendar gândit şi încheiat într-un mod demn de o ţară europeană. Din păcate, mesajul Regelui Mihai rostit în Parlamentul României a rămas ca un program ideal pentru alte generaţii. El n-a putut fi preluat de nici o forţă politică şi de nici o grupare a societăţii civile. Ar putut fi chiar textul de la care să se revendice şi o nouă forţă politică. Dar n-a fost şi de aceea 2011 devine un an mai prost decât celălalt!

La Mulţi Ani şi bine că a trecut!