Unde a dispărut Mandachi?

Mi-a venit şi mie rîndul să spun două vorbe despre circul şi circarul de Ștefan Mandachi, şaormistul cu Porsche care a înfierbîntat publicul Rezist, plus o parte dintre fraierii de vîrsta a doua. Cînd am auzit povestea cu metrul de autostradă, mi s-a părut o formă ingenioasă de a protesta. Românii sunt obligaţi să urle şi să protesteze în faţa tuturor celor care nu sunt în stare să lege 2-3 autostrăzi în România. Nu mă preocupa personajul, nici opera lui de blogger, nici reţeaua lui de plăcintar cu profit cu tot şi nici discursurile sale de cocalar de Dorobanţi. Mi-a plăcut ideea cu un metru de autostradă (dacă o fi fost a lui!) făcut de un badea Gheorghe în semn de protest, chiar dacă, în cazul nostru, badea Gheorghe începe să arate ca un diversionist.

Unde a dispărut Ștefan Mandachi, cel cu sloganul moldovinesc şi cu Porsche de fudul? Mi se pare că ar fi trebuit să scoată capul, indiferent prin ce locuri a fost în vacanţă, indiferent cîţi cîini şi cîte alte animale a salvat pînă acum. Ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloş (un alt mare strateg al dezvoltării de infrastructură), a declarat într-o conferinţă de presă ţinută în Palatul Victoria:

Nu am afirmat că Autostrada Unirii nu ar putea fi finanţată din fondurile structurale. Componenta Târgu Mureş -Târgu Neamţ este pregătită pentru accesarea finanţării din fondurile europene. În cazul tronsonului Târgu Neamţ – Iaşi-Ungheni, a fost stabilită de fostul guvern Dăncilă şi Comisia Naţională de Prognoză construirea în parteneriat public-privat, dar costurile au fost mult subestimate. În aceste condiţii, parteneriatul public – privat nu poate fi realizat, deoarece lipsesc resursele financiare necesare”.

Ce spune ministrul, mai pe ocolite? Că Moldova rămîne pentru încă o vreme cu metrul de autostradă construit de plăcintarul propagandist. Nu sunt bani!

Ce scrie în Wikipedia despre Mandachi, unde presupun că şi-a rafistolat singur textul de prezentare:

În luna februarie 2019, lansează un atac împotriva liderilor pe care i-a avut România din 1990, pe care îi consideră vinovați că regiunea Moldova nu are niciun metru de autostradă. Într-o postare pe blogul personal, se caracterizează „Nu fac politică, nu sunt activist, nu fac parte din nicio organizație sau mișcare. Sunt Ștefan Mandachi. Nici cel mai frumos, nici cel mai corect, nici cel mai fericit om”. El a printat cinci milioane de afișe personalizate, „România vrea autostrăzi”, pe care le-a distribuit în toate restaurantele, pe tăvile de servire. A tipărit mai multe milioane de șervețele cu același imprimeu ”România vrea autostrăzi” și câteva sute de mii de stikere pentru mașini……
În data de 4 martie 2019 a lansat manifestul „România vrea autostrăzi” și sloganul #șîeu. Antreprenorul a chemat întreaga societate la o pauză de 15 minute în data de 15 martie 2019, începând cu ora 15:00, în semn de protest pentru lipsa autostrăzilor în România. Campania a avut ecouri sociale majore, zeci de mii de companii și milioane de români solidarizându-se cu demersul inițiat de Ștefan Mandachi.
În noiembrie 2019 a lansat o nouă campanie adresată antreprenorilor români, #șîeu în școală, care are drept scop educația financiară a elevilor.”

De ce a amuţit trompeta lui Ștefan Mandachi? Nu mai are Moldova nevoie de autostrăzi? S-au luminat toţi plăcintarii în materie de educaţie financiară? Și-a găsit o iubită şi a plecat în vacanţă sau, pur şi simplu, a fost cuprins de lehamite cînd a aflat că împotriva guvernului PNL şi a preşedintelui Klaus Iohannis trebuie să-şi ţină gura.
Întîi, se face autostradă pînă la Sibiu, pe urmă vedem ce „autobahn” facem spre şaormeriile din nordul Moldovei!

Recomanda [votes_up id=485855]

46 de Comentarii

  1. @Taranistu, Ingurgitarea pe nerasuflate de propaganda iohannisto-liberal-userista dauneaza grav sanatatii mintale!

  2. Cornele ,Mandachi asteapta curatenia si punerea pe șine a Romaniei deraiate de cei 3 ani de coșmar .Nu cred ca intr-un an poti sterge dezastrul ,apoi sa faci ceva constructiv.

  3. @Nasty
    Inca una si ma duc: amice, ai baut apa dupa Ioha? „ca si specialisti”, „Brateanu”? Pe bune? Unde zici ca ai lucrat?

  4. Sa zicem
    Salontanul- sa presupunem ca ai dreptate. Daca in campanie o tinea zilnic cu autostrazile, acum o face odata la treiluni, cu o jumatate de gura.
    Ps.Daca-ti faci fericita sotia o data la trei luni, in timp ce inainte o faceai fericita zilnic, ajungi ca sotia sa te suspeteze de alte relatii. Cu o floare nu se face primavara si cu o vocala nu se construieste o fraza.
    Ps1. Faceti si dumeavoastra o comparatie intre atitudinea aroganta a acoperitului din cadrul emisiuniilor pe care le modereaza si atitudinea pe care a avut-o in fata presedintelui si apoi concluzionati.
    Ps2. Nu mai scrie marius cu M mare. Ceea ce tie iti este propriu mie imi este comun. Iar comunitatea nu are nevoie de acoperiti cu aere de caini de paza si nici de frezati cu tunsoare la comanda.
    Ps3. Locuitorul orasului Salonta se numeste salontan si nu Salontan, sau, ma rog, se numeste ca singur nu se poate numi.
    Ps4. Ne aflam si noi in treaba, ca asta e treaba noastra de spectatori si nu de analisti politici manipulatori.
    Ps5. Dupa comentariile rautacioase la adresa lui RT, acesta le-a adresat in direct, la „Sinteza zilei” celor care si-au permis sa-l critice urmatoarele cuvinte„ Sa va fie rusine”. Democrat get, beget sau egoo supradimensionat, ceva de genul mentorului sau Jhoannys. Sa auzim numai de bine ca de rau am tot auzit. Un Salontan apolo-get, apolo-dac, Apollodor din Damasc si Apollo 13.

  5. @Nasty
    Acum am vazut ca ai lucrat pe plantatie la multinationala. Fraiere, te-ai intrebat care e diferenta dintre firfireii tai si banii pe care-i luau expatii din metropola la acelasi job? Te-au pacalit cu batai pe umar si vorbe mieroase si te-au facut mandru ca sclavagesti pentru ei. Si pieile rosii erau mandre ca le dadeau yankeii margele colorate si ii faceau de pamanturi si-i mai bagau si-n tarc. Hai salam!

  6. @Nasty
    Vezi ca acum tezaurul e la alti davai ceas. E adevarat Big Ben dar nu conteaza. Asa cum l-ai vazut pe ala de la rusi, asa o sa-l vezi si pe ala de la britzi. Hai salam!

  7. #șîeu e #șîlagar de campanie cum ca fosta opozitie era pe cai mari sa umple toata tara de autostrazi.
    A inceput s-o umple de baroni PDL, PNL, Pro-Romania si de la altii. Guwernerul taie bani cu dedicatie.

  8. @ mihnea

    Esti infantil ca si presedintele vostru (cu sotie care se imbraca in rochii fara umeri la intalnirile protocolare). Aici se vede diferenta de substanta: Nistorescu te lasa sa cotcodacesti aici ca o gaina in calduri in timp ce hitleristul Bot cenzureaza fiecare cuvânt. Asta e democratia voastra, mintilor mici? Pe mine nu ma mai sperie nimic Mihneo,
    ptr ca am trait/vazut destule. Voi, exaltatilor, veniti la rand. Timp de 75 de ani rusul nu v.a trimis sa omorâti in numele lui. Ce.o sa faceti, alde Doru si Mihnea, cand (curand) va pune amerlocul pusca in mana si va trimite sa ucideti niste inocenti pe care ei vor sa ii praduiasca? Joaca s.a terminat, inconstientilor, si vi se cere de acum sa platiti ptr „bunastarea” la care ati pus botul. Despre sindrom post.traumatic ati auzit? Nu o sa mai dormiti noaptea dupa ce va intoarceti de acolo. A meritat, stupizilor?

  9. @Doru, red ca ai gresit „adrisantul”, daca mi-ai fi citit postarile, ti-ai fi dat usor seama ca sunt printre cei mai nemultumiti in ce situatie a ajuns tara si cat de umilitzi suntem noi romanii, populimea, de niste impostori, de niste derbedei analfabetzi , aroganti si tupeisti care au pus stapanire pe tara numai si numai in folosul lor!Inainte de a veni „stalin si poporul rus fericire ne-a adus”, Romania era pe locul 4-5 ca nivel de trai in lume, leul era singura moneda in lume acoperita complet in aur, rezervele BN au ajuns la 246 tone aur, pornind de la zero [Tezaurul de 92 de tone fiind si acum la davai ceas], iar la noi veneau sa lucreza, unguri, sarbi, bulgari la muncile necalificate, iar nemti, americani, elvetieni, italieni, francezi, etc. ca si specialisti! Nu trebuie sa „ies afara”, am fost peste 12 ani „capsunar” ibtr-o multinationala, perioada cand m-am simtit, cel mai respectat si apreciat, cel mai bine din toate pdv! Apropos, Brateanu si-a vandut o mosie ca sa intregeasca tara, nemernici de azi au vandut tara ca sa se imbogateasca ei! Acesta este si rezultatul ca au fost ucisi de catre bolshevici aprox. 450.000 din elita tarii[intelectuali, ofiteri, muncitori si tarani]!

  10. @Doru: Felicitari, cetatene. Ai bagat in vrie postacii ciumei rosii tiraspolene, in special pe fosta tortionara @daniela care nu mai doarme bine din cauza ta si de cand Malin Bot, singurul jurnalist din Romania sparge audientele cu materialele in care le explica romanilor sa nu mai accepte sa isi rupa spatele muncind in privat ca Mandachi ca sa tina toate lipitorile bugetare si toti pensionarii speciali, fosti tortionari bolsevico-comunisti. Asa de speriata este tagma fostilor tortionari de tipul @daniela ca ramane fara castronul cu supica de pensie soeciala ca il urmaresc non-stop pe Bot, nu pot sa respire fara Bot, au cosmaruri din cauza lui Bot. Asa da, ziarist!

    • Chiar crezi ca le.e.frica.de.acestbot cred c,ar trebui inlocuit.cu unul mai cu bibilica.ca baiatul.asta.nu,i prea credibil.

  11. Pentru barfitorii care au scris mai sus de Radu Tudor ca tace malc: daca ati fi vazut emisiunea din 09.01 2020 ati fi aflat ca iar a amintit de autostrazi si ca nu-i multumit ca in programul PNL nu-s prevazute fonduri consistente. Doar vorbiti ca sa va aflati in treaba: Marius si Alcibiade.Braila (nici macar un pseudonim nu stie sa-l scrie!).

  12. Oamenii de afaceri se pot afla de obicei in doua categorii, fie platitor de taxe si se taraie aproape falimentar abia o duce de pe o zi pe alta si cealalta, scutiti de controalele de la fisc, scutiti de plata salariilor fie trag teapa fie platesc 1 salariu din 3-4, salariatii fac munca patriotica pentru patroni sa-si cumpere Porsche Cayenne, ca saracul patron e sarac lipit, chipurile. Si vrea autostrazi sa se taraie in Porsche Cayenne.

  13. @ Doru

    Numai un nesimțit din speța voastră poate sa vorbeasca asa cu un jurnalist de talia lui C. Nistorescu. Dar el este un om de calitate si te lasa sa iti versi umorile aici, grobianule păros. Nu iti sterge comentariile si nu injura ca sceleratii de pe site.urile profesorului vostru de democratie Bot. Bot „cati bani a bagat in a sustine normalitatea in Romania” (exprimare de om cu doi neuroni)? Sau Tvilic, care sta in casa data de FSN?
    Dl Nistorescu nu trebuie sa „bage bani”, ineptule. El „baga” articole, informatii, idei, intrebari, reflectii, solutii, etc. Investitie intelectuala, de asta ai auzit, maimutoiule? Ca sa nu mai vorbim de riscurile pe care si le asuma. Jurnalistica este una dintre cele mai riscante profesii. Pe care dl Nistorescu o onoreaza cu talent curaj si daruire de o viata intreaga. Dandu.le ocazia unor mărginiți ca tine sa si dea si ei cu părerea in baltă.

  14. Jigodia de Radu Tudor, tace malc acum in privinta autostrazilor, dupa ce-a reusit sa treaca Antena 3, cu tot cu arme si bagaje in solda spionajului CIA, FBI si olandez. Cat de curnad o sa-l vedeti cum incepe sa-si schimbe „registrul” pe Portul Constanta pentru a trece in subordinea directa a olandezilor sau CIA si FBI. Singurii puri de la Antena 3 au ramas Ciuvica, Ingrid Mocanu si Razvan Savalic, in rest sictir si scarba…golani si golance?! Urmariti deasemenea derbedeii si golancele de la Romania TV in frunte cu Victor Ciutacu…?! Adio ! Am dat-o pe… filme documentare vazand „prestatia” acestor jigodii vandute, tradatoare de neam si tara.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.