Ursul și securistul patriot

Presupun că mulți vor fi uitat de vizita în România a fiului lui Donald Trump. În fapt, n-a fost nici un eveniment. Băiatul a tras și el o vînătoare! Cerb, mistreți, căprioare, Dumnezeu știe ce. Nu-i de glumit și cu altceva. Pe vremuri, cei de la Federația Română de Fotbal, la meciurile mai grele ale echipei naționale aveau grijă de arbitri cu cîte o mică vînătoare. De alt fel, bineînțeles! Și unele cluburi implicate în meciuri mai grele din cupele europene încercau o asemenea șmecherie. Bieții arbitri abia alergau și abia vedeau pe unde merg.

Nici vorbă de așa ceva în scandalul stîrnit de împușcarea ursului Arthur. Dar o amprentă a aceluiași mod de gîndire tot există. Ca și la vînătoarea lui Trump Junior. Să-i facem o plăcere că ne pune o vorbă bună la tac-su! Și de data aceasta, escapada prințului” von und zu” miroase a amenajare, a pregătire, a montaj cinegetico-securistic. Adică a stil vechi. Este de neimaginat cum vine ”von und zu”, dă peste o hîrtie gata aprobată, ia elicopterul de la București și aterizează în marginea pădurii cu focul pregătit și cu mămăliga fierbînd în ceaun, cu un vînător vorbind germana la perfecție care să-i spună, să gustă ceva și să bem o cafea și, la urmă, vine și ursul Arthur, marele ”campion ursofon”.

Nu încerc să-mi imaginez că la focul haiducesc au existat și animatoare, ca în cazul primirii arbitrilor de fotbal la cupele europene. Ar fi vorba de un pamflet cu adevărat grosolan. Dar nici nu pot să-mi imaginez că un prinț (cel mult însoțit de un servitor, dacă o fi avut) a făcut zborul Viena-Ojdula (ultima parte cu raketă în rucsac) pe cont propriu, după un vis ca o revelație, cu detalii și coordonate geografice, cu animal pe gps, fără nici o invitație oficială și fără un sprijin al serviciilor secrete românești? Adică i s-a pus pata și a pornit spre România, fără o pregătire prealabilă făcută de ofițerii noștri pe post de vînători sub acoperire. Și care s-au ocupat de plannig-ul deplasării, de scenariul împușcării ursului (probabil, păcălit cumva de o vulpe!), de amplasarea momelii, de jupuirea cadavrului și de însoțirea prințului la plecarea discretă a acestuia.

Nici în filmele americane nu se poate concepe așa ceva. În cele rusești, da. Dă-i dușmanului o momeală, fă-l să muște și faci ce vrei cu el. Asta a fost rețeta spionajului românesc în anii comunismului și a rămas ca formulă de lucru și la cei de azi.
Elegant, Ion Crisoiu se întreabă în legătură cu secretizarea dosarului cu împușcarea ursului Arthur. Ursul Arthur avea un dosar și înainte de împușcare și încă unul după! De-aia! Explicația este simplă. Am ajunge la o operațiune de stat, efectuată cu implicarea serviciilor secrete românești. La fel cum am ajunge și în cercetarea dosarului legat de doctoratele, titlurile și premiile obținute de Elena Ceaușescu în cel mai mare ”carnaval științific” al României.