
Președintele Comisiei Economice a Senatului, Daniel Zamfir (PSD), spune la RFI că Planul Național de Redresare și Reziliență trebuie renegociat: „O să solicităm ministrului Energiei renegocierea în PNRR a jalonului care ne obligă să închidem termocentrale de la Turceni și Rovinari”.
„Nevoia ne obligă în acest moment să valorificăm ceea ce avem în Valea Jiului. Niciodată, extracția cărbunelui din Valea Jiului nu a fost o activitate profitabilă, întotdeauna a fost subvenționată de Guvern. Pot să vă spun că după vizita pe care noi, Comisia Economică, am făcut-o la începutul săptămânii trecute în Valea Jiului, la centrala de la Paroșeni și la mina de la Livezeni, am constatat pentru prima dată, cărbunele din Valea Jiului este o marfă care este foarte solicitată în acest moment și în afara României, dincolo de faptul că o putem folosi aici să producem energie mai ieftină. Astăzi, când vorbim, producerea energiei pe cărbune este mai ieftină decât pe gaze naturale. Cărbunele îl avem, gazul încă așteptăm să-l scoatem din Marea Neagră”, spune Daniel Zamfir.
Senatorul PSD cere o renegociere a PNRR.
„Am solicitat și o să solicităm în continuare, pentru că săptămâna viitoare o să mergem și la Turceni și Rovinari, o să solicităm ministrului Energiei renegocierea în PNRR a jalonului care ne obligă să închidem termocentrale de la Turceni și Rovinari, grupuri energetice de acolo, lucrul ăsta e clar, nu mai este
posibil în această situație în care ne aflăm astăzi, cu războiul la ușă, cu Ucraina care de la începutul săptămânii iată, nu ne mai poate livra energie electrică. Cred cu tărie că ministrul Energiei trebuie să renegocieze la Bruxelles condițiile PNRR-ului. Green Deal-ul, acel pact european pentru trecerea la energie verde, este undeva pus între paranteze astăzi, avem un cu totul alt obiectiv și anume să ne producem, fiecare acolo unde putem, energie electrică, cu resursele pe care le avem”, conchide Zamfir.
O bataie de joc marca PNL
Traseistul asta a vorbit intotdeauna la liber. Nimeni nu a reusit sa-i puna botnita, nici macar temuta securitate si justitie obedienta ale lui Petrov si Claus. Din nou omul are dreptate. Locul lui nu este langa securistii Ciolacu si Grindeanu ci alaturi de o formatiune nationalista. Vor fi tot mai multe.
Nu ne trebuie. Stăm la luminare. ?Asta democrație adevărată?
Rromania nu trebuie sa produca energie, singurul lucru la care romanistanii sunt buni este sa fie pusi la munci agricole, ei bine acolo nu e nevoie de curent deci nu e o problema daca traiesc ca taranii din evul mediu