Veste proastă pentru buzunarele tuturor

Rata anuală a inflației va consemna în trimestrul al doilea al acestui an o creștere moderată, potrivit evaluărilor Băncii Naționale a României (BNR).

”Potrivit actualelor evaluări, rata anuală a inflației va rămâne fluctuantă în semestrul I 2025, continuând să se reducă în martie, pe o traiectorie mai ridicată decât cea evidențiată în prognoza pe termen mediu din februarie 2025, și urmând să consemneze în trimestrul II o creștere moderată, relativ în linie cu previziunile precedente, sub impactul efectelor de bază nefavorabile asociate evoluțiilor prețurilor energiei și alimentelor din perioada similară a anului precedent. Incertitudini și riscuri crescute decurg din evoluția viitoare a prețurilor energiei și alimentelor, inclusiv în contextul legislației în domeniu, dar și din măsurile de politică comercială adoptate de state dezvoltate, cu potențial impact asupra cotațiilor materiilor prime, precum și asupra prețurilor internaționale ale unor bunuri intermediare și finale”, se arată într-un comunicat al BNR, transmis după ședința Consiliul de Administrație.

Potrivit sursei citate, incertitudini mari sunt asociate conduitei viitoare a politicii fiscale și a celei de venituri, date fiind, pe de o parte, impactul prezumat al măsurilor fiscal-bugetare corective implementate sau adoptate până acum, precum și execuția bugetară din primele două luni ale anului, iar, pe de altă parte, cerința consolidării bugetare în conformitate cu Planul bugetar-structural pe termen mediu convenit cu Comisia Europeană, precum și cu procedura de deficit excesiv. O sursă de incertitudini și riscuri rămân și condițiile de pe piața muncii și ritmul creșterii salariilor din economie.

De asemenea, incertitudini și riscuri crescute la adresa perspectivei activității economice, implicit a evoluției pe termen mediu a inflației, provin din mediul extern, în condițiile prelungirii războiului din Ucraina și situației din Orientul Mijlociu, dar mai cu seamă în contextul politicii comerciale a administrației americane și al măsurilor adoptate ca răspuns de către alte state, de natură să afecteze mersul economiei globale și al comerțului internațional.

Totodată, absorbția și utilizarea fondurilor europene, în principal a celor aferente programului Next Generation EU, este condiționată de îndeplinirea unor ținte și jaloane stricte. Ele sunt însă esențiale pentru realizarea reformelor structurale necesare, inclusiv a tranziției energetice, dar și pentru contrabalansarea, cel puțin parțială, a efectelor contracționiste ale conflictelor geopolitice și ale consolidării bugetare.

Relevante sunt și deciziile de politică monetară ale BCE și Fed, precum și atitudinea băncilor centrale din regiune, subliniază sursa citată.

”Membrii Consiliului de administrație ai BNR și-au exprimat îngrijorarea față de deteriorarea mediului economic internațional. Pe baza evaluărilor și a datelor disponibile în acest moment, precum și în condițiile incertitudinilor deosebit de ridicate, Consiliul de administrație al BNR a hotărât în ședința de astăzi, 7 aprilie 2025, menținerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 6,50 la sută pe an. Totodată, s-a decis menținerea ratei dobânzii pentru facilitatea de creditare (Lombard) la 7,50 la sută pe an și a ratei dobânzii la facilitatea de depozit la 5,50 la sută pe an. De asemenea, Consiliul de administrație al BNR a decis menținerea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în lei și în valută ale instituțiilor de credit. Deciziile CA al BNR vizează asigurarea și menținerea stabilității prețurilor pe termen mediu, într o manieră care să contribuie la realizarea unei creșteri economice sustenabile. Consiliul de administrație reiterează că, în contextul actual, mixul echilibrat de politici macroeconomice și implementarea de reforme structurale inclusiv prin utilizarea fondurilor europene care să stimuleze potențialul de creștere pe termen lung sunt esențiale pentru stabilitatea macroeconomică și întărirea capacității economiei românești de a face față unor evoluții adverse. BNR monitorizează atent evoluțiile mediului intern și internațional și este pregătită să utilizeze instrumentele de care dispune în vederea îndeplinirii obiectivului fundamental privind stabilitatea prețurilor pe termen mediu, în condiții de păstrare a stabilității financiare”, se precizează în comunicatul băncii centrale.

Recomanda [votes_up id=838626]
Author

5 Comentarii

  1. au nevoie de bani ca sa-i deconteze lui nicusor publicitatea electorala si sa-l faca milionar din donatiile primite/cheltuite ca are Romania de unde sa-l rasfete pe nicusor, 600.000 decont la primarie, acum cine stie la cate milioane se ridica plimbatul afiselor prin Paris si alte orase ale lumii…

  2. Care economie românească, ba nebunilor daca Romania trăiește doar pe consum din import? Sa înțelegem că au pus diagnosticul iremediabil pe capul României?

  3. Adica pensiile nu le-au indexat pe 2024 (cu inflatia din 2023 se aplica ptr 2025) dar la preturi n-au probleme. Tocmai mi-a venit factura de telefon cu pretul „indexat”.
    Ce poate fi mai ticalos ca romanu din guvern? Alt roman…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.