Sondajele, anchetele de opinie, campaniile electorale au devenit, tot mai mult, în România, nişte abstracţiuni în slujba direcţiei fatale. De la prefabricaţii jurnalişti, sociologi, scriitori, filosofi de serviciu, la situaţia actuală, societatea românească s-a ales cu o compromitere generală a spaţiului public. Situaţie, de altfel, logică. Nu altfel s-au întâmplat lucrurile în anii ’50. Este de-a dreptul şocant să constatăm că marea cotitură din 1989 a fost un reviriment în etape.
Principala luptă s-a dus pentru adaptarea la un sistem aşa-zis democratic. Erzaţul ideologic ceauşist şi-a găsit formulele victorioase chiar acolo unde era necesară spulberarea lui. Românii plătesc astăzi hoarde de derbedei şi impostori autointitulaţi revoluţionari, fără să avem un probatoriu moral al acestora. Revoluţionari, partide etnice, parlamentari cât pentru o jumătate de continent. Un tablou cu o cinetică neîntreruptă, al cărui autor devine, tot mai vizibil, poporul.
În plin sezon al ierarhizării europene, fără o perspectivă electorală internă, România pare să parieze exclusiv pe cele două mascote cu nasul tot mai lung. Succesul celor doi vâslaşi, parcă veniţi de pe Don, visează continuu lovituri de stat. Alegerile democratice sunt incorecte pentru cei doi artişti ambulanţi. Jocul de-a puterea, evident cinic, i-a făcut pe cei doi aliaţi nişte caraghioşi, nu prea diferiţi de cei care copiază la examene. Este limpede paralelismul lor faţă de temele realităţilor româneşti, nu au nicio legătură cu ele. Prin structură, prin atitudine, aceştia sunt umbrele unor oportunişti tipici. Acest gen de politician a distrus moral şi practic ţara, oferind o reprezentare absolut formală a intereselor. Prezenţa lor ca variantă a salvării naţiunii este un act de iresponsabilitate, dacă nu cumva de alegeri anticipate. A existat între timp nu numai o uzură morală, ci o platformă de implicare culpabilă, eliminatorie. Circul celor doi aliaţi reprezintă nişte interese care au funcţionat neîntrerupt, înaintea venirii lor în prima linie. Angajarea României în furtul vieţii propriilor cetăţeni este o realitate curentă.
Jurnaliştii şi politicienii care stau sub reflectoarele televiziunilor, cei din redacţii sunt, cred, singurii oameni care muncesc cu adevărat pe tărâmul social în această ţară. Restul, cei plătiţi din bani publici pentru activităţi stringente, nu se ocupă decât de rotunjirea propriilor situaţii. Dacă nu o fac ei în mod direct, o fac familiile lor prin ramificaţii de neimaginat. Imoralitatea, lipsa esenţei practice au transformat sistemul într-un SRL. Nimic din această poveste nu mai este subteran, totul este la vedere. Contestarea acestui tip de organizare devine tot mai dificilă, obturând parteneriatele societăţii. Dictatura comunistă a produs o pervertire, o academeziare a desantului asupra democraţiei, imposibil de învins fără implicarea simbolului celor oprimaţi. Este suficient să ne gândim la câtă presiune pun pe sistemul de pensii categoriile de securişti şi activişti, probabil cu cele mai mari beneficii, şi eliminarea oricărei acceptări că lucrurile s-au schimbat reprezintă o urgenţă.
Întregul sistem comunist şi securist, fără excepţie, ar trebui să intre în culpă juridică. Oricum, se va ajunge aici, într-un timp nu foarte îndepărtat. Sistemul public tot mai auster, parcimonios, nu-şi va permite să recompenseze financiar brutele societăţii, aşa cum încă se întâmplă în România.
Sancţionarea câte unui torţionar, pentru protecţia fostului sistem, ascunde adevărata mizerie care ne guvernează. Întârzierea unei retrageri a acestor pensii uriaşe ar trebui să fie considerată participare la subminarea ţării. România are mulţi, foarte mulţi torţionari care privesc de sus, de pe poziţii inacceptabile, întreaga societate. Pumnul comunist şi versatilitatea securistă se resimt în reţeta practicii politice româneşti, fără dram de ruşine. Tupeul fără margini al unor lichele provenite din această punere în paranteze a ţării ţine pe loc ieşirea în Agora a românilor, de parcă România ar fi proprietatea lor. De fapt, şi-au însuşit totul.
Viaţa intelectuală a supravieţuit în România prin miracol, fiind obligată să se conformeze unor norme şi mentalităţi evident sistemice, anihilante.
Acest nivel a coborât până unde s-a ajuns astăzi. Societatea conflictuală, submediocră, fără şanse, a ajuns modelul de urmat pentru generaţiile actuale. Emigrarea în anii ’80 a unor intelectuali precum Ion Negoiţescu, Lucian Raicu, Dinu C. Giurescu, Matei Călinescu, Dorin Tudoran nu avea cum să trezeacă sentimentul singurătăţii, din păcate, decât unor categorii restrânse. Acelor persoane care au salvat câte ceva din fiinţa naţională, din destinele individuale în căutarea adevărului.
Adevărata intelectualitate a României a fost distrusă sistematic, propunându-se alternativa unor funcţionari relativ modeşti urcaţi pe cai alegorici. Atmosfera acelor ani se resimte până acum, decimarea încă funcţionează printr-o lipsă de perspectivă şi organizare omenească a lucrurilor. Acest blocaj ţine mentalul colectiv orientat spre nimic, spre distrugerea adevărului.
Un viitor catodic pâlpâie tot mai intens orbind ochii tineri, considerând că acesta este soarele. Marile teme ale României aşteaptă prin haltele prăfuite, adevărurile devin tot mai vetuste. Maşinăria electorală cu cele două direcţii, europeană şi naţională, trebuie dublată de o viziune publică punctuală. Răul a luat-o înainte cu o viteză sălbatică şi trebuie oprit!
