
Temperaturile scad ,vântul se face simțit în mai multe zone, iar ploile nu ne ocolesc întregind datele unui început clar de toamnă.
Cu o vremea care se va răci considerabil în cea mai mare parte a țării, temperaturile se vor situa sub normalul perioadei în Moldova, estul Transilvaniei, nordul centrul și estul Munteniei.
În restul regiunilor vom avea o zi normală din punct de vedere termic.
Cerul va fi înnorat și vor fi ploi pe suprafețe extinse în nord vest și centru, pe unde se vor înregistra cantități de apă de peste 15l/mp.
În zona montană la altitudini mari vor fi precipitații slabe sub formă de ninsoare. Vântul va avea intensificări în județele menționate mai devreme. Maximele se vor încadra între 11 grade în nordul Moldovei și 25 de grade în Banat.
Meteorologii au emis un cod galben de vânt până la ora 21 în județele Caraș-Severin, Buzău, Brăila, Ialomița și pe litoral, rafalele vor depăși 65 de km/h
În Capitală vor fi diferențe mari de temperatură față de ziua precedentă. Așadar va fi destul de răcoare, vântul își va face simțită prezența pe parcursul zilei, iar maxima va urca până la 21 de grade.
La munte, aerul rece va cuprinde în special masivele estice, vor fi averse, descărcări electrice și se vor înregistră cantități mari de apă. La altitudini mari sunt posibile ninsori slabe iar vântul va sufla cu putere în Munții Banatului cu rafale de peste 65 de km/h.
Pe litoral, atmosferă de toamnă, nori, ploi pe parcursul zilei și vânt. Maxima depășește 20 de grade Celsius.
oh nu… 🙁