Educaţie copii: 20 de vorbe sau fapte ale părinţilor care induc copiii în eroare

Pentru fiecare părinte în parte, capitolul “educaţie copii” este primordial. Toţi părinţii îşi doresc să fie admiraţi prin exemplul de educaţie a copiilor lor. Iar educaţia copiilor este unul dintre cele mai grele examene pe care trebuie să le dea părinţii. Pentru că de ei depind dezvoltarea frumoasă şi armonioasă a copiilor, adulţii de mâine, şi viitorul societăţii.

Este cunoscut faptul că foarte importantă în reuşita educaţiei unui copil este consecvenţa si coerenţa dintre vorbe şi fapte. Copiii nu fac neapărat ce le spunem să facă, ci fac ceea ce văd la noi că facem. Puterea propriului nostru exemplu, bun sau rău, îi urmăreşte toată viaţa.

În acest context, iată un top 20 de vorbe sau fapte pe care părinţii le fac şi care îi induc în eroare pe copii, iar părinţii nu-şi dau seama că astfel, cei mici nu mai ştiu ce e bine şi ce e nu.

Educaţie copii despre cum te porţi cu ceilalţi

1. Ţipi în timp ce-i spui copilului că nu e frumos să ţipe.

2. Îi spui copilului că este periculos să vorbească cu străinii şi, totuşi, îl forţezi să-i spună la revedere vânzătoarei de la alimentara.

3. Îi spui că nu trebuie să lase pe nimeni să-l atingă, dacă nu se simte confortabil, şi, totuşi, îi permiţi mătuşii tale care-l vede cel mult o dată pe an, să-l ia în braţe, chiar dacă copilul nu vrea.

4. Îi spui copilului că n-ai un leu pentru bomboane şi după 5 minute îţi cumperi o cafea de 5 lei.

5. Îl înveţi să-şi împartă jucăriile, însă dacă-ţi cere telefonul mobil nu-l laşi să se joace cu el.

6. Când loveşte sora/fratele sau pe altcineva, îl tragi de-o parte, îi spui că nu este frumos să lovească oamenii, iar apoi îl loveşti şi tu.

Citeşte continuarea aici: http://sfatulparintilor.ro/prescolari/comportament-si-dezvoltare/educatie-copii-20-de-vorbe-sau-fapte-ale-parintilor-care-induc-copiii-in-eroare/

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.