Legea învățământului preuniversitar dă posibilitatea liceelor de a organiza concurs de admitere.
Educaţie
Cluj-Napoca găzduiește prima ediție a Olimpiadei Central-Europene de Inteligență Artificială (CEOAI) în iulie 2026, reunind elevi de elită din 21 de țări. Evenimentul, găzduit de Universitatea „Babeș-Bolyai”, propune provocări practice complexe în domenii precum sănătatea, mediul și etica IA.
Ministerul Educației a lansat în dezbatere publică primele standarde naționale de evaluare pentru clasele I-VIII, aplicabile din anul școlar 2026-2027.
Rezultatele finale ale examenului de Bacalaureat au fost publicate duminică, reprezentanţii Ministerului Educaţiei anunţând că rata de succes a crescut cu 2,1%, la 76,9%.
Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România cere Parlamentului înăsprirea sancțiunilor pentru profesorii universitari vinovați de hărțuire. Solicitările includ suspendarea dreptului de a preda și reducerea salariului. Demersul vine după un caz grav de abuz raportat la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca.
O analiză a organizației Salvați Copiii arată că sub 65% dintre elevii care au început școala în 2017 au obținut medii peste 5 la Evaluarea Națională. Există o diferență de peste 40 de procente între județele cu cele mai bune rezultate și cele cu performanțe scăzute.
Procedura de completare a fișei de admitere la liceu se desfășoară între 13 și 20 iulie 2026. Elevii trebuie să treacă opțiunile descrescător, de la cele mai dorite la cele de rezervă, pentru a asigura repartizarea. Media se calculează doar pe baza Evaluării Naționale, existând criterii clare de departajare la egalitate. Repartizarea are loc pe 22 iulie.
Ministerul Educației a publicat rezultatele finale ale examenului de Bacalaureat 2026. Candidații își pot consulta notele definitive după soluționarea contestațiilor.
„A fost o problemă la nivel de complex de cămine, legat de siguranță. Și încă din anul întâi, când erau anumiți, să zicem, prădători care ajungeau în căminele respective și fetelor le era frică să iasă din cameră”, a spus Elena Podaru.
„Afirmația că tinerii nu vor să muncească este total falsă. Tinerii vor să muncească, doar că nu îi sună nimeni înapoi”, a spus Elena Podaru, la Podcasturile Cotidianul. În continuare, un fragment. Podcastul integral va fi difuzat duminică.
Inspectorul școlar general din Alba, Cornel Sandu, acuză anumite școli că manipulează statisticile examenelor naționale prin excluderea elevilor nepregătiți. Cadrele didactice lasă elevii corigenți sau îi conving pe aceștia să nu se înscrie la Evaluarea Națională pentru a nu scădea mediile pe școală.
Ministrul a spus că activitatea continuă în perioada următoare, fiind programate mai multe examene și concursuri importante.
Bacalaureatul înseamnă de obicei stres, emoții, nopți nedormite sau recapitulări de ultim moment, dar și senzația că ai uitat tot. Pentru Teodor, lucrurile nu stau însă așa.
Un elev din Câmpeni a rămas în sala de examen după ce a refuzat percheziția poliției, invocând lipsa unui mandat. Inspectoratul Școlar Județean Alba analizează soluții tehnice de bruiaj pentru a preveni utilizarea dispozitivelor electronice, în contextul în care șase candidați au fost deja eliminați pentru fraudă în această sesiune.
Procesul de admitere la liceu pentru anul 2026 intră în etapa completării fișelor de opțiuni, care se va desfășura în intervalul 13-20 iulie, pe baza ierarhiei județene afișate pe 9 iulie. Prima repartizare computerizată va avea loc pe 22 iulie, fiind urmată de depunerea dosarelor de înscriere la unitățile de învățământ între 23 și 28 iulie.
Copiii fără grădiniță sunt mulți în România. Provin din familii cu posibilități mari, iar acum sunt ajutați de Salvați copiii.
Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” ocupă, pentru al doilea an consecutiv, prima poziție în clasamentul mediilor de la Bac 2026, iar Colegiul Național „Sfântul Sava”, pe locul 2.
Datele arată decalaje mari între liceele din rural și media națională.
Evaluarea Națională 2026 aduce primele concluzii după introducerea vizualizării lucrărilor. Șapte din zece elevi au renunțat la contestații, iar 9 din 10 note contestate au fost modificate după reevaluare.
Evaluarea Națională 2026 se încheie odată cu afișarea rezultatelor finale după contestații. Notele definitive vor sta la baza admiterii la liceu, iar înainte de contestații 79% dintre elevi au obținut medii de cel puțin 5.
La prima sesiune a examenului de Bacalaureat s-au înscris aproape 131.000 de candidați. Din acest total, circa 116.000 de candidați provin din promoția curentă.
Elevii care vor o notă mai bună la BAC 2026 pot cere recorectarea lucrărilor până pe 9 iulie. Contestațiile se depun la centrul de examen sau online, iar notele finale vor fi publicate pe 13 iulie.
Primele rezultate la examenul de Bacalaureat 2026 înainte de contestații au fost publicate pe site-ul bacalaureat.edu.ro
O elevă de clasa a VIII-a din Timișoara a susținut Bacalaureatul la Matematică și a obținut nota 8,30, cea mai mare dintre elevii de gimnaziu care au participat la această probă.
Ministrul Educației, Mihai Dimian, preciza sâmbătă, 4 iulie, faptul că aproape toate lucrările fuseseră deja corectate.
Mai multe facultăți din București admit studenți fără examen scris, pe baza dosarului sau a mediei de la Bacalaureat.