Muzee ale memoriei finanțate cu bani din PNRR

Contractele de finanţare prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) a Muzeului Naţional de Istorie a Evreilor şi al Holocaustului din România şi a Memorialului „Închisoarea Tăcerii” Râmnicu-Sărat au fost semnate, marţi, într-o ceremonie organizată la Palatul Victoria, în prezenţa premierului Nicolae Ciucă.

„Mă bucur să deschidem împreună linia de finanţare din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă adresată culturii şi creşterii ofertei culturale. Semnăm astăzi contractele pentru două proiecte importante – Muzeul Naţional de Istorie a Evreilor şi al Holocaustului din România şi Memorialul ‘Închisoarea Tăcerii’ Râmnicu Sărat. Demersul nostru reprezintă acţiuni concrete de asumare a istoriei traumatice a secolului trecut şi de onorare a memoriei victimelor totalitarismelor, rolul lor este esenţial în educarea tinerei generaţii în sprijinul adevărului şi al valorilor democratice. Astfel de proiecte se înscriu în efortul european de a crea o cultură a comemorării şi rememorării, România dovedind că îşi respectă angajamentele internaţionale. Mai mult decât atât, prin înfiinţarea celor două muzee, care ar fi trebuit create încă din anii ’90, statul român îndeplineşte o datorie esenţială faţă de victimele Holocaustului şi ale regimului comunist, care vor avea astfel o mărturie oficială”, a evidenţiat Ciucă.

El a adăugat că Guvernul îşi reafirmă angajamentul „profund” pentru promovarea politicilor memoriei, ca parte a consolidării unei societăţi incluzive, tolerante, care are în centrul său respectul faţă de libertate şi drepturile omului.

„Un viitor democratic şi prosper nu se poate clădi în absenţa condamnării ororilor petrecute în România secolului XX, interiorizării lecţiilor trecutului şi apărării fundamentelor statului de drept”, a subliniat prim-ministrul.

Potrivit lui Nicolae Ciucă, Muzeul Naţional de Istorie a Evreilor şi al Holocaustului din România va reflecta contribuţia comunităţii evreieşti la dezvoltarea şi modernizarea statului român, va pune în valoare cultura şi tradiţiile evreieşti şi va vorbi publicului larg despre atrocităţile petrecute în timpul Holocaustului, una dintre cele mai mari tragedii din istoria umanităţii.

„Va fi un spaţiu al rememorării permanente, al educaţiei civice şi al cercetării, un spaţiu care va onora diversitatea, dar şi un pilon al luptei împotriva antisemitismului, xenofobiei, radicalizării şi discursului instigator la ură”, a declarat şeful Executivului.

Ciucă a arătat că, într-un demers similar de asumare a istoriei recente a României, se află şi restaurarea închisorii de la Râmnicu Sărat, prin crearea memorialului şi a centrului educaţional privind comunismului în România.

„‘Închisoarea Tăcerii’ de la Râmnicu Sărat a fost unul dintre locurile centrale ale represiunii comuniste din România, iar atrocităţile şi crimele care au avut loc acolo, dar şi în celelalte închisori şi lagăre de muncă trebuie condamnate fără încetare şi cunoscute de publicul larg”, a transmis el.

Premierul a subliniat dimensiunea educaţională pe care se fundamentează ambele proiecte.

„Având la dispoziţie metodele inovative oferite de cele două muzee, generaţiile tinere vor putea înţelege lecţiile trecutului şi vor deprinde importanţa cultivării valorilor democratice. De asemenea, specialiştii vor putea fi sprijiniţi în cercetarea Holocaustului şi a crimelor comunismului”, a mai declarat Nicolae Ciucă.

El a arătat că semnarea celor două contracte de finanţare reprezintă o etapă importantă a procesului de concretizare a celor două muzee, mai fiind de parcurs paşi importanţi până la finalizarea lor. În acest context, a reiterat importanţa implicării, în continuare, a tuturor actorilor responsabili.

Cele două muzee vor fi administrate de Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel” şi Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc.

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş, şi directorul general al Institutului Naţional pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”, Alexandru Florian, au semnat contractul privind finanţarea Muzeului Naţional de Istorie a Evreilor şi al Holocaustului din România, suma alocată fiind de 15 milioane de euro plus TVA.

Contractul de finanţare a Memorialului „Închisoarea Tăcerii” Râmnicu-Sărat şi Centrul Educaţional privind Comunismul în România a fost semnat de ministrul Boloş şi preşedintele executiv al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc, Daniel Şandru. Suma solicitată pentru acest proiect este de 9 milioane de euro plus TVA şi are în vedere restaurarea închisorii de la Râmnicu Sărat şi amenajarea sa muzeală, realizarea unei expoziţii permanente şi a unui centru educaţional privind comunismul în România.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

6 Comentarii

  1. Ce a facut Wiesel vreodata pentru „pacea mondiala?” A fost un sionist devotat chiar si in tinerete, lucrand ca jurnalist pentru Zion în Kampf, un ziar idis parizian. A avut contacte cu organizația sionista terorista Irgun si a incurajat fiecare actiune a acestora; a declarat in memoriile sale ca „apartineam Irgunului”. A sprijinit fiecare actiune militara ilegala sionista care a preluat mai multe terenuri, case si mijloace de trai ale palestinienilor, pana cand a fost un apologist al atacului neprovocat asupra Gaza din 2008-2009, cand sionistii au folosit bombe cu fosfor alb asupra civililor arabi. Wiesel nu a cautat niciodata sa actioneze ca un pacifist si nici nu a criticat numeroasele razboaie ale SUA de cand a devenit cetateanul lor in 1963. De asemenea, a promovat un antigermanism virulent, cerand ca „fiecare evreu ar trebui sa aiba o zona de ura – o ura sanatoasa, virila – pentru ceea ce personifica germanul si pentru ceea ce persista in german”. Nu a repudiat niciodata public aceasta declaratie. Nici macar nu are celebrul tatuaj de lagar. Ca si Rudolf Vrba (nascut Walter Rosenberg) este unul din martorii ,,vedeta” ai Holocaustului care la inceput a abordat una din minciunile propagandistice aliate, acea care sustinea ca evreii au fost aruncati de vii in foc. Ceea ce ar da sens cuvantului Holocaust. Cu timpul arderea, fierberea de viu sau electrocutarea s-au diluat in gaura memoriei colective lasand loc doar executiilor in masa prin gazare. Cu timpul Holocaustul s-a transformat in Holocash. Cu timpul la Pitesti, locul abuzului ritual satanic si al ororilor bolsevice, s-a ridicat un monument care glorifica abuzatorii.

  2. Camerele de dezinfectare s-au transformat în camere de gazare, iar insecticidul devine gaz otrăvitor. Moartea prin insecticidul Zyklon B se induce, la 15C in 18 ore, la 26C in 6 ore, la 30C durează 3 ore. De ce ar fi folosit un insecticid și nu Tabun sau Sarin care au fost concepute special pentru a ucide oameni? De ce nu se elaboreaza de catre istorici mecanica gazarii, de ce sunt diferente notabile tehnice intre camerele de gazare naziste si cele americane? De ce sunt persecutati si urmariti penal revizioniștii și de ce s-a/se evita examinărilor criminalistice? De ce investigația Institutului de Cercetări Criminale (Instytut Ekspertyz Sadowych) din Cracovia se coroboreaza cu raporturile revizioniste Leuchter, Rudolph, Krege sau John Ball?
    De ce sunt ,,ecouri” in trecut de genul acesta ?
    „6 mil de argumente vii, sângerează și suferă în favoarea sionismului..”, New York Times. („Rabbi Wise’s Address”, New York Times, 11 iunie 1900, p. 7)
    ,,6 mil de ființe umane vinovate de credința evreiască trăiesc în mizerie” (The Jews in the Eastern War Zone published by the American Jewish Committee 1916)
    „6 mil se confruntă cu condiții înfiorătoare de foamete, boli și moarte”. (The American Jewish Committee 20 mai 1920)
    ,,o mare parte a războiului va avea loc în zona în care trăiesc 6 mil de evrei.” — (Felix M. Warburg, A Biographical Sketch, New York: The American Jewish Committee, 1938, p.14)

  3. Nimic din situația politică actuală cu care ne confruntăm în România (la fel e și în Occident) nu va avea vreodată sens pentru voi dacă nu înțelegeți mai întâi că trăiți sub ocupație străină și că, prin urmare, sunteți supuși regulilor ocupanților. Dacă nu porniți de aici, veți căuta multiple explicații și raționalizări pentru mizeria și neajunsurile societății voastre, ceea ce, în cele din urmă, nu vă va duce nicăieri.

    Adevărul este că inamicul vostru nu este interesat de o „victorie” asupra voastră, pentru că a câștigat deja – cu mult timp în urmă, înainte ca majoritatea dintre voi să se fi născut. Acum, toate acțiunile lui vizează un singur scop – umilirea. Umilirea vă răpește umanitatea, voința, motivul pentru a continua să luptați. Umilirea vă ia totul și vă răpește chiar și dreptul de a fi demni de empatie.

    Dușmanul vostru nu vrea neapărat parade ale mândriei gay pe străzile voastre, travestiți în bibliotecile voastre, penisul fiului vostru mutilat și hrănit cu estrogen de la naștere, părinții voștri morți din cauza opioidelor și a cancerului, fiicele voastre amestecate rasial, friptura voastră înlocuită cu gândaci, muzee obscene care rescriu istoria în timp ce mass-media râde de voi pentru că propaganiștii din presă cred că acestea sunt în beneficiul tuturor. Ei vor toate astea pentru că știu că voi NU le vreți, dar nu-i puteți opri. Ei vor să vă umilească. Nu există niciun alt motiv. Și exact asta fac.

  4. L-am vazut pe tov.Florian Alex. fiert, ca shi cum se scapa pe el ca sa se ushureze (pe cine?), linga al nostru Prim Ministru democrat original, ca sa-i bage sula in coasta daca nu aproba cele > milioane euroi. M-a mirat ca pentru un muzeu pentru noi majoritarii, este shi el mentionat mai la urma shi cu mult subfinantzat, in urma celui care ne vorbeshte shi de HO. Ma intreb shi eu care dintre multele minoritatzi ale tzarii noastre, daca este vreo una sa atinga alocatziile de la Buget pe cap de supus minoritar. Cei cu Ho spun ca sunt numai sub 10 mii, ceva de 7-8 mii, dar cu toate astea sunt cei mai vocali, dar mai ales bine platitzi. Am auzit ca au shi despagubiri, mai tari ca pe vremea kamunizta cind pe o simpla declaratzie ca au fost antifacishti primeau pensie FIAT, parca… Deci am scapat de Dracul Roshu shi am dat de Tacsu shi ne spun ei noua ca Gaza are shi la noi. Atitudinea lor rasista neintrecuta de nimeni, se vede la inacceptarea ca pe moshia lui Rothschild, unde slujesc datorita automanipularii, sa nu avem shi noi simetric un muzeu cu crimele facute de acesti Alles!Bulla shti. Propun guvernantzilor ca macar muzeul lor sa arate numai evidentze bine documentate care se refera numai la teritoriul tzarii noastre, shi nu la fapte petrecute prin alte tzari, shi daca vretzi shi moshia Rothscild. Ar trebui sa fie in zona locuita de ei, shi cred ca la Antipa este prea mult. Defapt muzeul lor este pe cheiul Dimbovitzei, care shi l-au croit ca la Yadul lor, lipsind shi Rromii noshtri care normal ar fi trebuit shi ei sa fie. Asha ca discriminarea nu este numai la bani, asta pentru ca zic ei cineva de sus le=a promis sa fie proprietarii shi pot face ce vor, ca doar au o zi/an cind Sheful lor suprem iarta bazaconiile shi trasnaile lor. Cu sindromul Stocholm shi manifestari maladive bipolare, Planeta in suferintza este virusata de ei la maxim. Totushi nu shtiu daca aceasta compatimire poate ajuta cu ceva…
    O zi buna.
    Con

  5. D-le Prim-ministru e adevarat ce ziceti despre rolul celor 2 muzee ca,,generatiile tinere vor putea intelege lectiile trecutului…”
    Avem si un Muzeu National de Istorie a Romaniei-care nu e functional din anii ’80 ai secolului trecut-ca urmare 2 generatii de romanasi nici nu stiu despre sutele de mii de obiecte si documente de mare valoare privind istoria acestei natii ca ar fi dosite prin hrube intunecate si igrasioase !
    De ce, de ce…?

  6. La banii ashtia eu cred ca au loc shi celelate minoritatzi natzionale, care au un numar chiar mai mare, de a avea loc in acest muzeu, dar pe principii democratice shi de a arata aportul lor bun sau rau pentru patria lor, sa zicem adoptiva. Binentzeles ca vorbim de fapte pe teritoriul Romaniei. Deocamdata de mii de anii, unii shi-au creat ideologii ex.Marx, ca sa aiba atu sa se catre pe ele in fruntea bucatelor, cum a fost shi tacsu lu Florian, profesor de marxism-leninism. Nemaifiind alte descoperiri in domeniul lor, aplica HO ul lor Omenirii, care nu corespunde Romaniei, ce le-a dat UNICA solutzie (shi nu Finala, aplicata de totalitarishti inventatzi tot de ei) de salvare a lor in acele vremuri. Ca nu au fost la Gaza are, este meritul lui Antonescu, care le-a facut legi de a le apara proprietatzile lor, shi de a nu-i trimite pe front, avind actziuni cetatzeneshti ex.maturatul strazii. Desigur, cei care inarmatzi de bolshevici, shi care ucideau ofitzeri neamtzi ca la Iashi (caz in care nu au raspuns pina astazi de ce erau ei chematzi la chestura!!!), semnalizind noaptea cu lanterne unde trebuie bomabardat de rushi, samd, a trebuit sa fie repatriatzi de unde au venit, fara ca sa-i omare nimeni. Sunt evidentze ca ostashul roman a fost impushcat de ei. La Rebeliunea Legionara, s-au gasit unii bolshevici avind arme ascunse sa se implice ca musca la rahat, shi binentzeles ca au fost victime colaterale. Acum Maya Ninel (citeshte invers Lenin) Morgestern, ce nu mai suporta la nas romanashul, venita de pe aceleashi meleaguuri ca Birladeanu, etc., traduce actziunea lor in Pogrom, denaturind istoria cum le este obiceiul. Asta a facut shi Ylici cu minerii. Consider ca Muzeul lor este fezabil dpdv cultural la Teatrul Evreiesc de stat, primul pentru ei din lume, mai ales ca este in zona in care au locuit. Daca este bal, bal sa fie mai ales ca la banii aceshtia pot fi reprezentate shi alte minoritazi, ex.armenii, tatarii, etc
    O zi buna.
    Con

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.