Simona Halep joacă vineri, pe Grandstand, cu croata Mirjana Lucic-Baroni. Partida contează pentru turul al treilea la US Open şi va începe în această seară, după terminarea unei întâlniri din turneul masculin, dar nu mai devreme de 19.30, ora României, anunţă site-ul oficial al competiţiei.
Simona Halep, favorita nr. 2 a turneului, ocupă locul secund în clasamentul WTA, în vreme ce adversara sa este pe locul 121 WTA.
În această seară va juca şi Horia Tacău, care face pereche la dublu-mixt cu Lucie Hradecka. Cei doi sunt favoriţi nr. 5 ai turneului şi vor întâlni perechea Hao-Ching Chan/Max Mirnyi (Taiwan/Belarus). Va fi al patrulea meci al zilei care se va desfăşura pe terenul 10.
La rândul ei, Ioana Diana Pietroiu, cap de serie nr. 6 la juniori, va juca împotriva americancei Madison Bourguignon pe terenul P10.