Mandatul cucerit de prooccidentalii de la Chişinău în 2009 a durat doar un an. Duminică, când se împlinesc 92 de ani de la unirea Bucovinei cu România, alegătorii din Republica Moldova decid dacă următoarea decadă va aduce ţara în Europa sau o va arunca înapoi în braţele Moscovei, în cadrul unor alegeri preconizate de aproape un an.
Doar patru partide din cele 20 înscrise în cursa electorală au şanse de a intra în noul parlament de la Chişinău. Potrivit ultimului Barometru de Opinie Publică, Partidul Comuniştilor se va clasa pe primul loc, cu 37,1% din voturi (39 de mandate), urmat de Partidul Liberal Democrat, cu 31% (33 de mandate), Partidul Democrat, cu 14,3% (16 mandate) şi Partidul Liberal, cu 12,5% (12 mandate).
Marea necunoscută rămâne viitoarea orientare a Partidului Democrat, condus de fostul număr doi al comuniştilor, Marian Lupu. O alianţă cu fostul preşedinte Vladimir Voronin ar putea întoarce Moldova cu faţa către Moscova, însă ultimele declaraţii ale democraţilor lasă să se înteleagă că această perspectivă este puţin probabilă.
Alianţa Moldova Noastră, aflată acum la guvernare, nu este creditată cu şanse de a depăşi pragul electoral de 4%. Un alt sondaj, realizat de compania Poliproject Exhibitions şi Business Laboratory ICE arată că Partidul Comuniştilor ar obţine 45 de mandate, iar PLDM, PDM şi PL ar avea împreună 56 mandate (PLDM – 22 mandate, PDM – 21 mandate, PL – 13 mandate).
De ce se votează?
În urma alegerilor din aprilie 2009, după care au izbucnit protestele anticomuniste de la Chişinău, iar apoidupă anticipatele din iulie 2009, parlamentul nu a reuşit să aleagă un şef al statului. După epuizarea variantelor adresărilor la Curtea Constituţională, a implicării Consiuliului Europei şi a eşecului referedumului pentru adoptarea unei noi constituţii, care prevedea alegerea preşedintelui prin vot direct, s-a decis organizarea alegeri parlamentare. Deşi, în iunie 2009, pragul electoral pentru alianţele politice a fost coborât, cele patru partide care astăzi formează coaliţia de guvernare au decis spargerea acestui bloc şi participarea pe liste separate. Doar trei dintre ele au şanse de a accede în noul legislativ.
Cine şi unde votează?
La urne sunt aşteptaţi circa 2.600.000 de alegători. Priviţi din exterior, ei nu formează o naţiune, deşi au un stat, după cum scria George Friedman, fondatorul agenţiei Stratfor. Dintre aceştia, conform unor date neoficiale, circa 800.000 se află în străinătate, iar 260.000 locuiesc în Transnistria, acolo unde mass-media moldovenească are o prezenţă limitată.
Priviţi din interior, alegătorii traiesc cu un salariu mediu pe ecomomie de circa 3.000 de lei moldoveneşti (circa 800 de lei româeşti), potrivit Biroului Naţional de Statistică. Salariile sunt mai mari în domeniul energetic, în timp ce in agricultură ajung la media de 1.800 de lei (480 de lei româneşti).
Cei care lucrează în străinătate asigură prin remitenţe circa 25% din PIB-ul Moldovei. Pentru ei, obţinerea cetăţeniei române sau eliminarea regimului de vize este echivalentă cu supravieţuirea. Din fosta URSS, doar Tadjikistanul este ajutat mai mult de banii trimişi acasă de cei care au ales să lucreze în străinătate.
Preşedintele interimar Mihai Ghimpu a declarat că 70% din bugetul ţării este constituit din veniturile provenite din Occident, „un ajutor acordat Alianţei pentru Integrare Europeană”. În acest context, „Republica Moldova nu are viitor fără Alianţă. Cine sparge Alianţa îşi asumă sărăcirea Republicii Moldova”, a declarat Ghimpu. Situaţia economică a ţării este gravă, preşedintele declarând că aplicarea unor măsuri de austeritate este imposibilă. „Nu mai avem de unde tăia”, a spus Ghimpu, la ultima sa vizită în România.
Moldovenii lucrează nu numai în Occident, ci şi în Rusia, unde numărul lor a crescut, datorită preţului mult mai mic al formalităţilor. În aceste condiţii, guvernul a organizat nu mai puţin de 14 secţii de vot în Italia, în timp ce în Federaţia Rusă se vor deschide patru, iar în Ucraina trei. În România vor exista opt secţii de vot, în Spania trei, iar in Portugalia şi Franţa câte patru. În restul statelor UE va exista câte o singura secţie de vot.
Cât de informaţi sunt alegătorii moldoveni?
Potrivit ultimului Barometru de Opinie Publică, din noiembrie 2010, 87% dintre moldovenii chestionaţi declară că televiziunea este cea mai importantă sursă de informare. Internetul este folosit ca sursă de informare de doar 20%, iar ziarele sunt cotate cu un procent de 16%.
În această campanie electorală, în Moldova nu au existat decât două televiziuni cu acoperire naţională, cele mai importante pentru cristalizarea unei opţiuni electorale. Una dintre ele este Moldova 1, postul naţional, subordonat în mod obşinuit puterii, iar cealalaltă este Prime TV, care retransmite o mare parte a programului televiziunii ruse ORT, având şi câteva emisiuni in limba română. Prime TV face parte din trustul controlat de omul de afaceri Vladimir Plahotniuc.
Celelalte televiziuni, foarte active în campania electorală, nu au decât acoperire parţialâ, în marile oraşe. Influenţa lor se poate dovedi restrînsă, nu numai din cauza ariei de difuzare, ci şi partizanatelor şi disputelor în care s-au implicat. Publika TV nu a avut succesul scontat, in timp ce Jurnal TV s-a lansat într-o campanie antimafie, vizandu-l pe Vladimir Plahotniuc. Cea din urma televiziune a susţinut făţiş Partidul pentru Neam şi Ţară, al lui Sergiu Mocanu, fost consilier al preşedintelui Vladimir Voronin, protagonist al unei delicate afaceri diplomatice implicând România, chiar înaintea alegerilor din aprilie 2009.
Patroni ai unor site-uri anticomuniste, care asigurau în timpul regimului Voronin o sursă esenţială de informaţie, au devenit oficiali ai actualei guvernari. Este cazul patronului site-ului Unimedia, consilier pentru problemele tineretului al premierului Vlad Filat. Este şi cazul unor analişti din România. Sociologul Dan Dungaciu a obţinut cetăţenia moldoveană şi îl consiliază pe preşedintele Mihai Ghimpu.
Pentru ce votează alegătorii?
Având în vedere cele de mai sus, Partidul Liberal Democrat al premierului Vlad Filat vine cu următoarele soluţii pentru „Moldova fără sărăcie”: „Bilete de avion mai ieftine (low cost) şi eliminarea vizelor pentru călătoriile în UE”. PLDM îsi propune să creeze o „Moldovă fără sărăcie”, o „Moldovă fără Voronin şi fără comunişti”, să obţină „Libertatea de circulaţie la frontierele UE” şi să realizeze „Dosarul guvernării comuniste”.
Partidul Liberal, al preşedintelui interimar Mihai Ghimpu, îndeamnă cetăţenii să aleagă „schimbarea până la capăt” şi propune reforma cosntituţională, oficializarea limbii române, încheierea unui parteneriat strategic cu SUA, cosnolidraea parteneriatului pentru acţiuni individuale cu NATO şi promovarea semnării Acordului de Asociere cu UE.
Partidul Democrat se promovează, pe site-ul oficial, prin încheierea unui acord de colaborare cu Rusia Unită, partidul lui Vladimir Putin. Sub sloganul „Bunăstare, Respect, Progres”, partidul condus de fostul număr doi al comuniştilor, Marian Lupu, subliniază următoarele „adevăruri”: „criza actuală nu se rezolvă aşteptând să vină europenii, românii, ruşii sau FMI”; „economia noastră este la pământ”; „am ajuns aici pentru că ani de zile partidele care au venit la putere şi-au abandonat electoratele” şi „nu va fi uşor să ieşim din criză”.
Partidul Comuniştilor, cotat cu prima şansă în alegeri, concurează sub sloganul „Moldova alege victoria”. Platforma partidului arată că „criminalii şi delicvenţii (sic!) au invadat satele şi oraşele noastre, devenind suportul de bază al actualei puteri”. Comuniştii vor să majoreze, anual, cu 15% salariul mediu pe economie. PCRM îşi propune exact reversul obiectivelor liberalilor: să încheie un parteneriat strategic cu Rusia, să consolideze statutul de neutralitate.
Partidul Naţional Liberal, condus de Vitalia Pavlicenco, se prezintă în faţa alegătorilor cu sloganuri pe tema unirii cu România. „PNL propune Unirea cu România! PNL face majoritatea. Şi redă Demnitatea. PNL face Unirea!”, promite formaţiunea condusă de Vitalia Pavlicenco.
Pentru cine votează moldovenii?
Spre deosebire de cele două campanii electorale din 2009, când electoratul avea de ales între tabăra comunistă şi cea anticomunistă, în actuala competiţie au apărut multe nuanţe, capabile să deruteze alegătorii, la fel ca şi atacurile dure şi campaniile de denigrare a candidaţilor. „Vreţi ca eu, un general sovietic, să stau alături de un agent de securitate străină cu nume de cod Kant”, a fost una din ultimele declaraţii electorale ale liderului comunist Vladimir Voronin, cu referire la premierul Vlad Filat.
Partidul Democrat îl propune, ca număr doi pe listă, pe unul dintre cei controversaţi candidaţi. Vladimir Plahotniuc este vicepresedinte al Petrom-Moldova, controlează o mare parte din piaţa publicităţii media, deţine un trust de presă, iar afacerile sale au prosperat şi în timpul guvernării Voronin. Preşedintele PD, Marian Lupu, cel care l-a introdus pe lista partidului, l-a atacat, iniţial, dur pe Plahotniuc pentru jocurile sale din umbră, în timpul regimului Voronin. Plahotniuc, supranumit şi „cardinalul din umbră” al lui Vladimir Voronin, spune că l-a cunoscut pe acesta din urmă la Cotroceni, în 2002, când i-a fost prezentat de către preşedintele Ion Iliescu. Atunci, Plahotniuc era proaspăt preşedinte al Petrom-Moldova.
Pe lista democraşilor mai figurează şi Filip Pavel, director al societăţii Tutun-CTC S.A, o funcţie care le-a permis adversarilor să speculeze pe marginea unei posibile implicări a democraţilor, în cazul ajungerii la putere, în contrabanda cu ţigări. Printre candidaţii democraţi se mai numără actualul ministrui al Economiei, Valeriu Lazăr, care a deţinut portofoliul şi în timpul regimului Voronin, şi Igor Corman, numit tot de Voronin în funcţia de ambasador în Germania.
Pe lista Partidului Liberal nu se află Dorin Chirtoacă, primarul Chişinăului şi nepotul actualului preşedinte interimar. Actualul ministru al Apărării este plasat pe o poziţie neeligibilă. În rest, liberalii au înscris pe primele poziţii pe mulţi dintre actualii lor deputaţi.
Pe lista liberal-democraţilor se afla premierul Vlad Filat, actualul ministru al Justiţiei, cel de Externe, rectorul Academiei de Ştiinţe Economice, preşedintele Comitetului Naţional Olimpic şi o mare parte dintre actualii deputaţi.
Ce îi aşteaptă pe învingători?
Dacă unele partide din Republica Moldova oferă perspectiva aderării statului la UE, aceasta nu se va întâmpla în viitorul deceniu. Aşa a sugerat, recent, ambasadorul Germaniei la Bucureşti, care a declarat că aderarea se va petrece după 10 sau 20 de ani.
Germania este implicată tot mai activ în soluţionarea conflictului din Transnistria, conflict prin care Rusia a reuşit să-şi menţină un cap de pod în flancul estic al NATO, precum şi influenţa în Republica Moldova. După trilaterala Franţa-Germania-Rusia de la Deauville, din octombrie, preşedintele Dmitri Medvedev enumera România printre părţile care trebuie să participle la reglementarea situaţiei Transistriei, omiţând însă Ucraina sau OSCE. Unii analişti au considerat că este vorba de un cadou otrăvit oferit Bucureştiului, care ar putea fi considerat ulterior ţapul ispăşitor al eşecului negocierilor.
Transnistrizare sau europenizare a fost, deseori, dilema pe care analiştii au atribuit-o Republicii Moldova. Negociatorul moldovean în acest dosar, Victor Osipov, a ţinut să amintească României că Transnistria nu a făcut parte niciodată din România Mare, fiind alipită RSS Moldoveneşti de către Stalin. Cu toate acestea, eventuala renunţare la teritoriul din stânga Nistrului sau federalizarea statului (aşa-numitul plan Kozak) sunt excluse de toate formaţiunile politice. Transnistria rămâne regiunea pentru care au murit combatanţii din războiul din 1992, o regiune locuită de cetăţeni moldoveni şi inima industrială a tarii, chiar dacă afacerile sunt deţinute de oameni de afaceri ruşi.
Nu mai puţin, relaţiile bilaterale cu România sunt o altă miză a alegerilor de duminică. Posibila amânare a aderării României la Schengen a fost legată deja de oficialii francezi de facilitarea acordării cetăţeniei române moldovenilor. Frontiera estică a Spaţiului Schengen ar fi prea permeabilă, sugerează criticii de la Paris.
