Evenimentele organizate la Brașov au inclus un cros, la care au participat peste 1.500 de persoane, dar și depunderi de flori la troița din curtea Spitalului Județean.
„Peste 10.000 de braşoveni au avut atunci puterea să spună răspicat ceea ce toată ţara gândea. Am fost prima mare revoltă împotriva regimului comunist. Uitaţi-vă la ei! Au fost bătuţi, torturaţi, deportaţi, dar n-au regretat nicio clipă, pentru că au făcut-o pentru adevăr, libertate şi dreptate. Noi, cei din 1987, n-am avut puterea, dar am avut curajul, curajul de a spune «Nu!» nedreptăţii” susține Marius Boieru, președintele Asociației „15 noiembrie 1987”, notează News.ro.
Autoritățile comuniste au înăbușit repede revolta, trimițând trupe ale Securității. Speriați de intervenția Securității, oamenii s-au dispersați, dar mulți dintre participanții la revoltă au fost arestați. Datele oficiale vorbesc despre aproximativ 200 de anchete și de arestări.
Pentru a marca importanţa acestui moment în istoria luptei împotriva comunismului în Europa de Est, Parlamentul României a adoptat Legea 215/2021, prin care ziua de 15 Noiembrie este declarată „Ziua Revoltei Anticomuniste de la Braşov din 1987”.
Alo, azi nu e voie la coment tat? De ce m-ati bloc cat la caudine? Pentru ca am spus despre Brasov ’87 ca a fost repetitia generala a Love Itu urii de stat Bolsh Shev Vica?