Primele 62 de microbuze şcolare, din totalul celor 185 cumpărate anul acesta de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului (MECTS) pentru transportul elevilor din zonele rurale izolate, vor fi distribuite marţi, în 15 judeţe, informează MECTS.
Astfel, în judeţul Maramureş au fost repartizare şase microbuze, în Bistriţa-Năsăud, Gorj şi Iaşi – câte cinci, în Argeş, Buzău, Călăraşi, Harghita, Hunedoara, Satu Mare, Tulcea şi Vrancea – câte patru, iar în Neamţ, Prahova şi Vâlcea – câte trei, se precizează într-un comunicat remis MEDIAFAX, luni, de MECTS.
Celelalte 123 de microbuze destinate exclusiv elevilor vor ajunge în posesia beneficiarilor etape, până la 9 iunie.