Pe data de 29 septembrie, zi în care CNAIR a anunțat finalizarea etapei de testare, TollRo nu funcționa. Miercuri, 30 septembrie, cu o zi înainte de operaționalizare, aplicația dădea erori.
News.ro precizează că din 600 de teste realizate de o firmă de transport, 80% nu au fost declarate conforme.
Având în vedere toate aceste aspecte, transportatorii solicită amânarea amenzilor cu șase luni.
„Nu este funcțională. Dacă nu funcționează, ce erori să dea? Prima chestie, ca să funcţioneze, trebuie să poţi să o deschizi”, a precizat, pentru sursa citată, Radu Dinescu, secretarul general al Uniunii Naționale a Transportatorilor Rutieri din România.
Marți, pe 29 septembrie, și reprezentanții Confederației Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România precizau că aplicația nu este funcțională.
„Sistemul nu funcţionează. Au încercat câțiva transportatori de la noi să se integreze şi nu se pot loga (nu pot accesa aplicaţia, n.r.), nimic”, a declarat Vasile Ștefănescu, președintele COTAR.
Transportatorii au transmis autorităților peste 100 de întrebări cu privire la problemele aplicației TOLLRo, dar nu au primit niciun răspuns.
Aplicația TollRo, fără norme de aplicare
Legea nr. 226/2023 privind aplicarea unor tarife rutiere pe rețeaua de drumuri naționale din România (care reglementează sistemul TollRo) a fost publicată în Monitorul Oficial pe 18 iulie 2023.
Cu toate acestea, normele de aplicare au fost puse în dezbatere publică pe 23 septembrie 2026.
Sursa citată susține că aceste norme, incluse într-un proiect de ordin pus în transparență de Ministerul Transporturilor, nu erau încă adoptate. Cu toate acestea, a fost anunțată funcționarea sistemului.
„Normele trebuiau să fie gata în martie, anul acesta”, susține Vasile Ștefănescu.
Reacția ministrului Radu Miruță
Jurnaliștii News.ro au încercat să afle de la ministrul interimar al Transporturilor, Radu Miruță, informații despre aplicația TollRo și lipsa normelor de aplicare.
Oficialul nu a răspuns întrebărilor. Pe 29 septembrie, acesta a precizat că transportatorii nu vor fi sancționați dacă aplicația este nefuncțională.
„Nu voi semna niciun ordin care să amendeze transportatorii în situația în care acest sistem nu va merge”, susținea Miruță.
Ce este aplicația TollRo
TollRo privește vehiculele destinate transportului de marfă cu o masă totală maximă autorizată (MTMA) de peste 3,5 tone, dar și vehiculele de transport mixt asimilate acestora, atunci când circulă pe autostrăzile, drumurile expres și drumurile naționale din România, a precizat compania.
Valoarea tarifului rezultă din patru elemente, adică distanța parcursă, masa vehiculului, clasa EURO și categoria drumului, conform ordinului ministrului Transporturilor publicat în Monitorul Oficial nr. 940 din 10 octombrie 2025.