Primăria Capitalei propune introducerea treptată, din 1 noiembrie 2027, a restricțiilor pentru mașinile vechi și poluante. Măsurile ar începe în zona centrală și s-ar extinde ulterior la nivelul întregului oraș. Calendarul ajunge până în 2032, când și mașinile Euro 5 ar urma să aibă restricții în centru. Separat, municipalitatea pregătește un program pentru înlocuirea sistemelor de încălzire pe lemn și cărbune.
Planurile apar într-o prezentare a Primăriei Capitalei despre calitatea aerului din București. Documentul arată că în București și Ilfov sunt înmatriculate 2.867.404 mașini, potrivit datelor RAR din 2025. Aproape 1,3 milioane sunt vechi și poluante. Dintre acestea, 461.251 sunt Non-Euro sau Euro 1, 2 și 3, iar 835.856 sunt Euro 4.
Primele restricții ar apărea în centrul Capitalei în noiembrie 2027
Prima etapă ar începe pe 1 noiembrie 2027. Accesul mașinilor Non-Euro ar urma să fie restricționat în zona centrală. Sunt vizate 80.507 autoturisme, adică aproximativ 3% din totalul prezentat de municipalitate. Din noiembrie 2028, restricțiile din centru ar urma să fie extinse și la mașinile Euro 1. În același timp, accesul vehiculelor Non-Euro ar urma să fie restricționat la nivelul întregului București.
Un an mai târziu, în noiembrie 2029, în zona centrală ar intra în calendar și autoturismele Euro 2 (86.828 de mașini). La nivelul întregului oraș, restricțiile ar viza atunci vehiculele Non-Euro și Euro 1. În 2030, restricțiile din centru ar ajunge la Euro 3, categorie în care sunt 292.152 de mașini. În întregul București ar urma să fie vizate vehiculele Non-Euro, Euro 1 și Euro 2.
Din noiembrie 2031, în zona centrală ar intra și Euro 4. Este cea mai numeroasă categorie din calendarul prezentat: 835.856 de autoturisme. În 2032, restricțiile din centru ar urma să ajungă și la Euro 5, categorie care cuprinde 426.689 de mașini. La nivelul întregului oraș, în acel moment ar fi vizate vehiculele de la Non-Euro până la Euro 3.
Traficul, principala sursă de NO₂ în zonele centrale
Documentul Primăriei arată că poluarea cu dioxid de azot este concentrată în special pe arterele centrale cu trafic intens. Pentru anul de referință 2023, aproximativ 47.000 de locuitori ai Bucureștiului erau estimați ca fiind expuși unei medii anuale de NO2 de peste 40 µg/m³. Zona în care era depășită această valoare era estimată la aproximativ 3,2 kilometri pătrați.
În zonele centrale, traficul are o contribuție majoră. Potrivit prezentării, peste 80% din concentrația de NO2 dintr-un canion stradal poate fi atribuită surselor legate de trafic. În Piața Unirii, traficul ar reprezenta aproximativ trei sferturi din NO2.
În cazul particulelor PM10 și PM2,5, sursele sunt mai diverse. Primăria indică încălzirea rezidențială, praful resuspendat de trafic și șantierele. Spre deosebire de NO2, poluarea cu particule este distribuită mai uniform în oraș.
Din 2030, limitele europene vor deveni mai stricte. Valoarea anuală pentru NO₂ va scădea de la 40 la 20 µg/m³. Pentru PM10, limita va coborî tot de la 40 la 20 µg/m³, iar pentru PM2,5 de la 25 la 10 µg/m³.
Aproximativ 15.000 de gospodării ar putea intra într-un program pentru schimbarea încălzirii
A doua direcție prezentată de Primăria Capitalei vizează locuințele încălzite cu lemn și cărbune. Potrivit datelor INS citate în document, în București sunt 18.593 de locuințe care folosesc combustibili solizi pentru încălzire. Dintre acestea, aproximativ 15.200 au putut fi localizate teritorial. Cele mai multe sunt concentrate în zona Ferentari-Rahova-Giurgiului, unde sunt identificate 3.211 locuințe. Urmează Giulești Sârbi-Chitila Triaj, cu 877, și Cățelu-Industriilor-Policolor, cu 833 de locuințe.
PMB propune programul multianual „AER 2030 ACASĂ”. Gospodăriile care se încălzesc cu lemn, cărbune sau alți combustibili solizi ar urma să fie sprijinite pentru trecerea la sisteme cu emisii reduse sau zero. Programul ar fi voluntar, iar soluțiile ar urma să fie adaptate infrastructurii disponibile pentru fiecare gospodărie.
Municipalitatea vrea ca aproximativ 15.000 de gospodării identificate și localizate în Capitală să fie incluse în efortul național de înlocuire a minimum 50.000 de sisteme de încălzire până în 2030.
Finanțarea ar putea veni din Fondul pentru modernizare, Fondul social pentru climă, Fondul pentru mediu și alte fonduri europene sau naționale. PMB propune un mecanism comun de finanțare cu Guvernul și primăriile de sector.
În 2027 ar urma să fie lansată o etapă-pilot într-una dintre zonele cu multe locuințe încălzite cu combustibili solizi. Între 2028 și 2030, programul ar urma să fie extins treptat, în funcție de finanțare și de infrastructura disponibilă.