Departe de clișeele despre bogați: o zi din viața multimilionarei de 32 de ani, Tori Dunlap

Pentru Tori Dunlap, ziua de lucru se încheie la ora 17:00, iar angajatele ei își pot lua o după-amiază liberă fără să ceară aprobare.

Departe de clișeele despre bogați: o zi din viața multimilionarei de 32 de ani, Tori Dunlap

Sursa foto: businessinsider.com

Pentru Tori Dunlap, ziua de lucru se încheie la ora 17:00, iar angajatele ei își pot lua o după-amiază liberă fără să ceară aprobare.

Tori Dunlap, fondatoarea și CEO-ul Her First $100K, o companie de educație financiară pentru femeile din generația Z și din generația milenialilor, a economisit și a investit 100.000 de dolari până la 25 de ani. Într-un eseu publicat de Business Insider în seria Power Hours, scris pe baza unei conversații cu ea, antreprenoarea de 32 de ani din Seattle descrie cum arată o zi obișnuită de lucru.

Tori Dunlap este și autoare și gazdă de podcast. Ea spune că a reușit să economisească și să investească 100.000 de dolari până la 25 de ani datorită unei combinații de privilegii și muncă asiduă: a terminat facultatea fără datorii, datorită fondului pentru studii pus deoparte de părinți și celor trei joburi pe care le-a avut în timpul școlii. Această realizare a devenit povestea de început a companiei sale.

Ea explica pentru Business Insider de ce a ales să stea cu chirie, în loc să-și cumpere o casă, deși era milionară, afirmând că la acea vreme (anul trecut – n.r.), chiria se potrivea etapei de viață în care se afla, datorită flexibilității, comodității și costurilor mai mici, dar spunea că nu credea că va face asta pentru totdeauna. Între timp, și-a cumpărat propria casă.

Tori Dunlap a mai vorbit și despre felul în care ea și partenerul ei își gestionează finanțele în cuplu, având în vedere diferența de venituri. Partenerul ei a câștigat 60.000 de dolari în 2024, din mai multe joburi în domeniul sportului și educației, dar și din activități secundare, precum îngrijirea câinilor și antrenamentele private.

Nu sunt singurele dezvăluiri pe care le-a făcut despre felul în care își cheltuiește banii. Într-o altă mărturie publicată de Business Insider, ea spunea, printre altele, că nu e dispusă să cheltuiască bani și timp ca să-și aranjeze părul întruna. „Pur și simplu nu e o prioritate când am o companie de condus”, explica Tori Dunlap.

Tot atunci povestea că încă își conduce Toyota RAV4, pe care și-a cumpărat-o pe datorie la 22 de ani, deși nu exclude să o schimbe pe viitor cu o mașină mai bătătoare la ochi. A locuit cu chirie într-un apartament până anul trecut, deși era multimilionară, pentru că pur și simplu nu avea timp să-și caute o casă.

Călătoriile rămân însă importante pentru ea, mărturisea, fiind de altfel cheltuieli pe care le face fără prea multe rețineri. Iar adevăratul succes înseamnă, pentru multimilionara de doar 32 de ani, siguranța financiară care să-i garanteze că nu va fi niciodată nevoită să se afle într-o situație în care nu e respectată.

„De asta am plecat de la un job cu program fix”

Tori Dunlap a fondat Her First $100K la 25 de ani, pentru a combate inegalitatea financiară, oferindu-le femeilor resurse practice ca să-și gestioneze mai bine banii.

„Nu mi-am construit o afacere ca să muncesc atât de mult încât să ajung la epuizare. De asta am plecat de la un job cu program fix, de la 9 la 5. Am construit o cultură a companiei în care facem o muncă foarte importantă, dar spunem tot timpul: <Nu vindecăm cancerul>”, explică ea, într-un nou eseu publicat de Business Insider.

Cum arată o zi obișnuită de lucru

„Nu mă trezesc la 5 dimineața ca să-mi beau apa cu lămâie, pentru că îmi place să dorm. Nu beau cafea, așa că, dacă nu dorm cel puțin opt ore, sunt cam morocănoasă”, spune Tori Dunlap.
Dacă trebuie să se trezească devreme pentru un zbor, un podcast sau un interviu pentru presă, ora de trezire se schimbă, dar când își controlează singură programul, se trezește de obicei pe la 7:30.

„Imediat ce mă dau jos din pat, mă uit pe telefon. Știu că n-ar trebui și nu-mi place că fac asta, dar o fac”, recunoaște ea. Își verifică e-mailurile și Slack-ul, rezultatele conținutului publicat pe rețelele sociale ale companiei și mesajele de la prieteni.

Apoi face ceea ce prietena ei Liz Moody numește „circ walk”, adică o plimbare circadiană.

„Ideea e că, dacă reușești să-ți ajungă lumina soarelui în ochi cât mai repede după trezire, digestia se îmbunătățește, te simți mai treaz pe tot parcursul zilei și metabolismul funcționează mai bine. Sincer, pur și simplu mă face să mă simt foarte bine”, spune ea.

Și-a cumpărat o casă aproape de apă, așa că merge pe jos până la plajă. Uneori plimbarea durează doar 10 minute, alteori o jumătate de oră.

Lucrul începe pe la ora 9:00

„Întotdeauna am simțit că diminețile sunt cele mai productive pentru mine”, spune Tori Dunlap. Poate avea ședințe cu echipa, poate urca într-un avion ca să susțină un discurs undeva sau poate doar să răspundă la e-mailuri.

Joia este de obicei ziua de înregistrări. Își înregistrează propriul podcast, iar apoi poate fi invitată în emisiunea altcuiva.

„Compania mea lucrează complet de la distanță. Cele dintre noi care locuim în Seattle încercăm să ne vedem și să lucrăm împreună o dată sau de două ori pe lună. E plăcut să ne adunăm personal, dar, pentru că avem oameni peste tot, oferim și sesiuni virtuale de lucru împreună pe Zoom. Așa ne păstrăm cultura companiei, chiar dacă lucrăm de la distanță”, explică ea.

Prânzul, o pauză binevenită

De obicei își gătește singură prânzul sau mănâncă ce a rămas de la cina din seara precedentă. Uneori, directoarea operațională a companiei vine la ea ca să lucreze împreună și comandă mâncare. „Chiar încerc să nu mănânc în timp ce lucrez. E o pauză plăcută și încerc să-mi iau măcar o jumătate de oră”, spune ea.

În pauze, face treburi prin casă

După-amiaza are uneori alte ședințe și interviuri. Printre ele, încearcă să-și strecoare munca propriu-zisă: creează conținut, este fața publică a companiei, lucrează la propunerea pentru următoarea carte și se ocupă de sarcinile de CEO, adică planificarea viziunii de ansamblu, strategia și testarea anumitor idei.

„Dacă am pauze între sarcini, încerc de obicei să rezolv ceva prin casă. Pun o tură de rufe la spălat sau fac puțină ordine. Am un serviciu de curățenie care vine de două ori pe lună și, sincer, probabil voi trece la o dată pe săptămână, pentru că e foarte plăcut și îmi eliberează timp”, mai spune ea.

Timpul luat pentru sine în timpul zilei de lucru face parte din felul în care funcționează compania și este aprobat și susținut pe deplin prin politicile interne. „Suntem o echipă formată numai din femei, șase angajate cu normă întreagă și nouă colaboratoare. Oamenii au o viață și în afara muncii”, explică Tori Dunlap.

Angajatele cu normă întreagă au deja concediu de odihnă plătit, dar, dacă cineva are nevoie să-și ia după-amiaza liberă sau o jumătate de oră, o poate face fără să ceară aprobare.
La Her First $100K există și concediu menstrual. „Fiind o fondatoare care are menstruație, pierd cel puțin cinci zile pe lună pentru că mă simt groaznic, plus încă câteva zile în faza luteală, când mă simt ca o nebună. Bărbații nu trebuie să se confrunte cu așa ceva”, spune ea.

Angajatele au, de asemenea, câte o săptămână liberă plătită în fiecare trimestru, când întreaga companie ia o pauză.

Când se încheie ziua de lucru

„Dacă e o zi obișnuită, la ora 17:00 termin și nu mai ating laptopul. Dacă îmi vine o idee sau o scânteie de inspirație, uneori îl deschid după cină sau la ora 22:00, pentru că îmi place sincer să lucrez la afacerea mea, dar nu aștept asta de la nimeni din echipă”, spune Tori Dunlap.

După program, de obicei gătește cina, se vede cu prietenii sau iese la o întâlnire în doi cu partenerul ei. Când cinează acasă cu el, varianta preferată este o salată gata ambalată, pe care o împart și la care adaugă pui, pentru că e sănătoasă și rapidă, explică ea.

De obicei după cină, și uneori dimineața, face barre. Este antrenamentul ei preferat și încearcă să-l facă de trei ori pe săptămână.

„Credeam că sportul înseamnă să ajungi cât mai slabă. Unul dintre lucrurile care îmi plac la barre este că vii, faci adaptările necesare, execuți exercițiile potrivite pentru tine și devii cât de puternică poți. Mi-a influențat cu adevărat în bine relația cu sportul și cu propriul corp și cred că a schimbat 100% felul în care mă comport ca antreprenoare”, explică Tori Dunlap.

Citește și scrie în jurnal

Seara, ea și partenerul ei se uită la un episod sau două din serialul pe care îl urmăresc, în prezent „La Casa de Papel”, sau citesc. „Citesc foarte mult, și el la fel. Când nu citesc, nu mă simt la fel de bine”, spune Tori Dunlap. În prezent citește romanul „Wild Dark Shore” și ține evidența fiecărei cărți pe care o termină.

„Citesc genuri variate, inclusiv fantasy erotic cu zâne, thrillere polițiste și ficțiune literară în general. Citesc foarte puțină non-ficțiune, pentru că toată viața mea e o carte de non-ficțiune, iar cărțile sunt evadarea mea”, explică ea.

„Încerc să scriu în jurnal în fiecare seară și am făcut asta aproape în fiecare seară în ultimii cinci sau șase ani. Jurnalul m-a ajutat enorm să devin cea mai bună versiune a mea și să-mi procesez gândurile”, explică multimilionara.

Încearcă să fie în pat, cu lumina stinsă, la 22:30, mai spune ea, dar, de cele mai multe ori, ajunge să fie de cele mai multe ori la ora 23:00.

Citește și: Cine sunt cei șase miliardari ai României. Au o avere de 100.000 de ori mai mare decât avuția medie

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.