Un avion al companiei IndiGo a aterizat de urgență duminică, după ce bateria externă a unui pasager a luat foc în timpul zborului. Aeronava plecase din Delhi spre Chennai.
Incidentul s-a produs la bordul zborului 6E 6115, operat cu un Airbus A321, notează Independent.
Flăcări în compartimentul pentru bagaje
Imaginile apărute după incident arată flăcări și fum ieșind din compartimentul pentru bagaje.
An IndiGo flight operating from Delhi to Chennai reportedly made an emergency landing at Rajiv Gandhi International Airport in Shamshabad after a passenger’s 𝐩𝐨𝐰𝐞𝐫 𝐛𝐚𝐧𝐤 caught fire on board. The incident involved flight 6E6115, according to the sources.
#IndiGo #ShamshabadAirport #Powerbank
— Sudhakar Udumula (@sudhakarudumula) October 11, 2026
După stingerea focului, pilotul a decis devierea aeronavei către Aeroportul Internațional Rajiv Gandhi din Hyderabad, ca măsură de precauție. Avionul a aterizat în siguranță, iar autoritățile nu au raportat persoane rănite. Compania IndiGo a pus ulterior la dispoziția pasagerilor un alt zbor către Chennai și și-a cerut scuze pentru problemele provocate.
De ce pot lua foc bateriile externe
Bateriile externe folosesc, în general, acumulatori litiu-ion, care pot stoca o cantitate mare de energie într-un spațiu redus. În anumite condiții, acestea se pot supraîncălzi și pot lua foc.
Unul dintre cele mai periculoase fenomene este așa-numita „propagare termică”. Temperatura unei celule crește necontrolat și declanșează reacții chimice care produc și mai multă căldură, notează Firstpost. Mai mult, o baterie se poate reaprinde chiar și după ce focul pare că a fost stins.
Printre cauzele unor astfel de incidente se numără defectele de fabricație, scurtcircuitele, supraîncălzirea sau încărcarea necorespunzătoare. O baterie poate deveni periculoasă și dacă este lovită, strivită sau perforată.