Daniel Fenechiu susține într-o postare pe Facebook că atunci când a semnat proiectul a avut în vedere „ineficiența evidentă a actualului cadru legislativ, care face ca trei sferturi din dosarele cu droguri să-i vizeze pe consumatori, ci mai ales consecințele umane”.
„Am văzut tineri trimiși în judecată pentru că au cultivat pe balcon trei plante de canabis sau pentru că au introdus în țară țigări «cu iarbă» cumpărate din magazinele legale din New York, Viena, Lisabona ori Barcelona, sau o ciocolată cu canabis cumpărată legal de la Amsterdam ori Praga. Consecința? Caziere pătate și aripi frânte, dar cu rezultate absolut inexistente în reducerea traficului sau a consumului de droguri.
Cred că banii alocați instrumentării dosarelor consumatorilor – aproape trei sferturi din totalul dosarelor cu droguri – puteau fi pragmatic folosiți pentru deschiderea de centre și prevenție. Am analizat recomandările Organizației Mondiale a Sănătății și experiența portugheză, unde o lege similară a dat rezultate vizibile, contribuind la reducerea numărului de consumatori cu aproape jumătate”, a precizat Daniel Fenechiu.
Liderul senatorilor PNL a mai adăugat că a crezut faptul că proiectul poate genera, printr-o dezbatere, „o lege bună, o lege care să reducă numărul de consumatori, să sporească prevenția și să crească numărul centrelor destinate tratamentului”.
„În lipsa unui dialog real și în fața poziționării contrare a majorității mediului politic, a instituțiilor statului și a Bisericii Ortodoxe Române, șansele unei analize comparative, oneste și pragmatice, au devenit minime”
Acesta a completat că din cauza faptului că în lipsa unui dialog real și a opoziției din spațiul public, șansele proiectului au devenit minime.
„Analizasem atât propunerea privind utilizarea canabisului în scop medical, cât și pe cea referitoare la pragul de 3 grame. Chiar am crezut că vom avea o dezbatere reală cu instituțiile statului implicate, cu ONG-urile cu experiență, cu specialiști și cu foști consumatori recuperați. Vedeam acest proiect ca pe un cadru ideal de discuție, în care argumentele pro și contra să fie analizate rațional, fără emoție, fără orgolii și fără interese electorale.
Din păcate, dezbaterea nu a mai avut loc. Majoritatea parlamentarilor și a partidelor s-au poziționat rapid împotriva proiectului, o opinie similară fiind exprimată și de instituții. În lipsa unui dialog real și în fața poziționării contrare a majorității mediului politic, a instituțiilor statului și a Bisericii Ortodoxe Române, șansele unei analize comparative, oneste și pragmatice, au devenit minime”, a explicat Daniel Fenechiu.
Acesta a mai adăugat că înțelege să nu expună PNL „la atacuri nefondate și mizerabile în legătură cu un demers personal, pe care adversarii PNL îl folosesc în mod imoral și inacceptabil în scop politic”.
„Prin urmare, am ales să îmi retrag semnătura de pe această inițiativă legislativă. Poate că, așa cum se arată în poziția Parchetului General, subiectul nu este de actualitate… Acum…”, a completat Daniel Fenechiu.
Cristina Chiriac: Proiectul nu constituie o soluție legislativă oportună
Aminitim că procuroarea generală a României, Cristina Chiriac, a transmis vineri, printr-un comunicat de presă, că Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că proiectul de lege pentru dezincriminarea deținerii de droguri pentru consum propriu „nu constituie, în actualul context social și infracțional, o soluție legislativă oportună”. Astfel, aceasta a adăugat că Parchetul General exprimă „o poziție nefavorabilă” față de proiectul legislativ.
Unul dintre motivele pentru care Cristina Chiriac anunță că Parchetul General nu susține proiectul este „necesitatea protejării sănătății publice și a persoanelor vulnerabile”.
„Consumul ilicit de droguri reprezintă o problemă majoră de sănătate publică, ale cărei consecințe depășesc sfera interesului individual, afectând familiile, comunitățile și, în mod deosebit, minorii și tinerii.
Statul are obligația de a asigura un cadru normativ apt să prevină răspândirea fenomenului, să descurajeze conduitele periculoase și să protejeze persoanele vulnerabile.
O relaxare a regimului sancționator, în absența unor studii de impact și a unor mecanisme alternative funcționale, riscă să afecteze coerența politicii naționale antidrog”, se arată în comunicatul de presă.
Toate argumentele prezentate de Cristina Chiriac împotriva proiectului pot fi citite AICI.
Daniel consumatorul.