Activiștii Greenpeace România au protestat marți, 13 octombrie, în fața magazinului IKEA Pallady din București, după publicarea unei noi investigații privind tăierile de păduri din Carpți. Organizația susține că lemnul provenit dintr-o pădure seculară din Munții Poiana Ruscă, propusă pentru protecție strictă, ar fi intrat în lanțul de aprovizionare al retailerului suedez. Greenpeace cere companiei să renunțe la lemnul exploatat din astfel de zone, iar autoritățile să oprească tăierile până la stabilirea statutului lor de protecție.
În timpul protestului, activiștii au amenajat în fața magazinului un spațiu simbolic, acoperit cu rumeguș și bucăți de trunchiuri de copaci. Aceștia au afișat bannere prin care au cerut protejarea pădurilor valoroase pentru biodiversitate.

Peste 4.000 de metri cubi de lemn, extrași dintr-o pădure propusă pentru protecție
Investigația Greenpeace vizează Parcela 37 din Munții Poiana Ruscă, aflată în situl Natura 2000 ROSCI0219, în zona Rusca Montană. Potrivit organizației, între 9 octombrie 2025 și 31 martie 2026, firma Foresta Cercănel SRL a extras aproximativ 4.174 de metri cubi de lemn din această zonă. Exploatarea ar fi dus la tăierea completă a arborilor pe o suprafață de 7,5 hectare, deși lucrările fuseseră încadrate oficial drept tăieri de racordare.
Greenpeace susține că în urma exploatării nu a fost păstrat niciun arbore de habitat și nici lemn mort, deși planul de management al sitului Natura 2000 prevede astfel de măsuri.

Investigația mai arată că utilajele grele au fost folosite pe versanți abrupți, unde au fost realizate drumuri de exploatare. În unele zone, acestea ar fi provocat degradarea solului și ar fi crescut riscul de eroziune.

De asemenea, albia pârâului Valea Alunului, afluent al râului Lozna, ar fi fost transformată în drum pentru transportul lemnului. Activiștii susțin că au observat inclusiv urme de scurgeri de carburant sau uleiuri. Un alt aspect semnalat de Greenpeace privește statutul pădurii. Parcela figura, în martie 2025, pe o hartă preliminară a suprafețelor eligibile pentru protecție strictă. Ulterior, aceasta a fost eliminată din versiunea finală a hărții, publicată în august 2026. Organizația consideră că eliminarea ar fi fost determinată de degradarea pădurii în urma exploatării.
Cum ar fi ajuns lemnul la un furnizor IKEA
Folosind informații din sistemul SUMAL 2.0 și din registrul vamal Panjiva, Greenpeace a urmărit traseul lemnului extras din Parcela 37. Potrivit investigației, buștenii au fost transportați într-un depozit din localitatea Zăvoi, administrat de Colcear Servcom SRL. Această firmă livrează lemn de fag către fabrica Masifpanel, unul dintre furnizorii IKEA.
Masifpanel produce mai multe articole comercializate de retailerul suedez, printre care pătuțul și masa de înfășat SNIGLAR, scăunelul BEKVÄM și componente pentru mobilier.

„Cazul din Rusca Montană arată dovada clară din teren: o pădure propusă pentru protecție strictă a fost tăiată la ras înainte ca legea să o salveze, iar lemnul a luat, cel mai probabil, drumul fabricilor care produc mobilier pentru Ikea”, a declarat Valentin Sălăgeanu, coordonatorul campaniilor pentru păduri și biodiversitate din cadrul Greenpeace România.
Organizația atrage atenția că atât administratorul pădurii, Romsilva, cât și firma care a realizat exploatarea dețin certificare FSC, un sistem internațional care urmărește gestionarea responsabilă a pădurilor.
Ce răspunde IKEA acuzațiilor. Greenpeace cere oprirea exploatărilor
Înainte de publicarea investigației, Greenpeace a transmis documentul companiei IKEA pentru a-i solicita un punct de vedere. În răspunsul său, Inter IKEA Group a susținut că lucrările din Parcela 37 au fost autorizate legal, în baza unui amenajament silvic aprobat pentru zona Natura 2000. Compania a contestat și relevanța fotografiilor prezentate de activiști, considerând că acestea surprind doar situația dintr-un anumit moment și nu oferă o imagine completă asupra exploatării.

Totodată, IKEA a transmis că a apelat la experți proprii pentru monitorizarea regenerării pădurii, în colaborare cu FSC și autoritățile locale.
Greenpeace susține însă că răspunsul companiei nu clarifică problemele documentate pe teren, precum degradarea solului, folosirea albiei pârâului pentru transportul lemnului și absența arborilor de habitat. Organizația solicită IKEA să oprească aprovizionarea din pădurile propuse pentru protecție strictă și să elimine o excepție contractuală care permite achiziționarea lemnului din păduri cu valoare ridicată de conservare, dacă acestea dețin certificare FSC. De asemenea, activiștii cer companiei să adopte un plan cu obiective măsurabile până în 2030 pentru protejarea biodiversității.
În ceea ce privește autoritățile române, Greenpeace solicită Guvernului și Ministerului Mediului să suspende exploatările forestiere pe cele aproximativ 1,9 milioane de hectare identificate pentru protecție strictă printr-un proiect finanțat prin PNRR.
Organizația cere și publicarea integrală a hărților și a datelor folosite pentru identificarea acestor suprafețe, astfel încât situația pădurilor să poată fi monitorizată public.