Marian Neacșu, despre posibilitatea de a deveni Ministrul Afacerilor Interne: „Ar putea să fie o abordare onorantă” – VIDEO

Totodată, Marian Neacșu a vorbit și despre modul în care ar putea arăta un Guvern Niculescu cu PSD în compoziție. „Cred că va fi un guvern mixt, dacă va fi să fie.”

Rami Cristescu - senior editor
Marian Neacșu, despre posibilitatea de a deveni Ministrul Afacerilor Interne: „Ar putea să fie o abordare onorantă” – VIDEO

Marian Neacșu, între Victor Ponta și Adrian Năstase; Inquam Photos / Alexandru Nechez

Totodată, Marian Neacșu a vorbit și despre modul în care ar putea arăta un Guvern Niculescu cu PSD în compoziție. „Cred că va fi un guvern mixt, dacă va fi să fie.”

Marian Neacșu, lider PSD și fost vicepremier în Guvernul Bolojan, a fost întrebat în Parlament de jurnaliști dacă ar putea prelua Ministerul Afacerilor Interne. Și în varianta de guvern propusă de liberal-conservatorul Adrian Veștea, Neacșu era propus pentru conducerea MAI. Deși nu a dat un răspuns clar, având în vedere că PSD nu a decis momentan să intre în Guvernul Niculescu, acesta a spus că ar fi „o abordare onorantă”.

„E perioada în care se vehiculează o mulțime de lucruri”, a spus inițial Neacșu despre posibilitatea de a prelua MAI, moment în care jurnaliștii i-au amintit de faptul că a fost și pe lista lui Veștea în aceeași poziție. Apoi, Marian Neacșu a spus că ar considera o astfel de numire o „abordare onorantă”, întrebat fiind dacă ar accepta o astfel de poziție.

„Asta va decide…, dar din punctul meu de vedere, ar putea să fie o abordare onorantă. Dar rămâne de văzut, dar înainte de toate, să vedem programul de guvernare, să vedem care va fi.”

Totodată, Marian Neacșu a vorbit și despre modul în care ar putea arăta un Guvern Niculescu cu PSD în compoziție. „Cred că va fi un guvern mixt, dacă va fi să fie.”

PSD decide astăzi dacă îl trimite pe Luca Niculescu la Palatul Victoria. Securea anticipatelor, ridicată de Nicușor Dan

PSD se reunește astăzi, de la ora 16.00, într-o ședință a Consiliului Politic Național. Întâlnirea va avea loc la Vila Lac. Luca Niculescu va depune joi în Parlament lista de miniștri și programul de guvernare.

Prezent seara trecută la România TV, liderul PSD a prezentat și public scenariile pe care social-democrații le vor discuta în ședința de la 16.00.

„Unu, avem varianta în care nu votăm şi nu intrăm în guvern.

Doi, varianta unui guvern tehnocrat, care la prima vedere nu e o variantă solidă. Înclinăm spre «nu», pentru că e un guvern slab.

Trei, varianta de a avea un guvern politic şi aici se deschid alte variante: guvern PSD, guvern PSD plus mai multe formaţiuni, ceea ce îmi doresc.

Cam acestea sunt variantele, le voi prezenta mâine şi vom decide pe care mergem”, a spus Sorin Grindeanu.

Distribuie articolul pe:

7 comentarii

  1. le-ar intrece pe toate, omul asta nu a fost condamnat??
    Bine, atunci cand ai 143 de condamnati si nu prea ai de unde alege…

  2. Daca asa se pune problema, nicio schimbare fata de azi cu USR-istii. Acesta are multa experienta in agricultura.

  3. Lu ăsta , e suficient să-i pui poza în birourile MAI și infractorii îi vor ști de frică . Și infractorii și lucrătorii .

  4. Functia de militian il onoreaza, el stie raspunsul la intrebarea: „Cine o moara pe Siret” (Venea).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.