Sâmbătă noaptea, în urma unui accident produs în judeţul Bacău, trei persoane şi-au pierdut viaţa, alte cinci fiind rănite.
Accidentul a avut loc pe DN 2F Bacău – Vaslui, în localitatea Zăpodia. Un autoturism condus de un tânăr de 22 de ani, care consumase alcool, s-a ciocnit cu o maşină la volanul căreia se afla un poliţist de 36 de ani.
Persoanele rănite au ajuns la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău, după ce au fost preluate de mai multe ambulanţe.
”Şoferul în vârstă de 22 de ani a fost testat cu aparatul alcooltest, care a indicat o valoare de 0,29 mg/litru alcool pur în aerul expirat. Poliţiştii fac în continuare cercetări pentru a stabili condiţiile şi împrejurările în care a avut loc accidentul”, a declarat, duminică, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Bacău, Narcisa Butnaru, potrivit Mediafax.