Irina Jianu, fosta șefă a Inspectoratului de Stat în Construcții în perioada Guvernului Adrian Năstase, va fi eliberată condiționat după ispășirea unei treimi din pedeapsă. Decizia este definitivă, Tribunalul Bacău menţinând, marţi, decizia Judecătoriei Bacău din 7 noiembrie 2014.
Jianu a fost condamnată la şase ani de închisoare în dosarul „Trofeul calităţii” şi la patru ani, plus un spor de 9 luni, în cazul „Zambaccian”.
Tribunalul Bacău a decis eliberarea condiționată a Irinei Jianu după ce aceasta a ispăşit doi ani şi jumătate, în condițiile în care are peste 60 de ani.
Jianu mai este judecată în dosarul privind lucrările efectuate la casa mamei lui Miron Mitrea, fost ministru al Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței.
Acuzată de spălare de bani în formă continuată şi participaţie improprie la fals intelectual la legea contabilităţii în formă continuată, Irina Jianu a fost condamnată, la începutul lui 2014, la patru ani de închisoare în dosarul ”Zambaccian”. În acelaşi dosar, Adrian Năstase a fost condamnat la patru ani de închisoare, fostul premier fiind eliberat din penitenciar în luna august.
În 15 octombrie 2014, instanţa supremă a condamnat-o pe Irina Jianu la cinci luni de închisoare cu executare, pentru dare de mită, în dosarul de corupţie privind lucrările de construcţie făcute la locuinţa mamei lui Miron Mitrea, decizia nefiind definitivă. În acelaşi dosar, Mitrea a fost condamnat la doi ani de închisoare cu executare.
De asemenea, Curtea de Apel Bacău a decis, în 15 octombrie 2014, printr-o sentinţă definitivă, adăugarea unui spor de pedeapsă de nouă luni de închisoare, după ce aceasta a solicitat contopirea celor două pedepse din dosarele „Trofeul calităţii” şi „Zambaccian”.