Alexandru Arșinel a suferit o intervenție chirurgicală luni dimineață la Spitalul Universitar de Urgență București. Medicii i-au montat un stent, pe o arteră înfundată în proporţie de 70%. Intervenția a durat aproximativ 45 de minute și a fost stabilită în urma unei coronarografii. Duminica actorul a fost transportat de urgenta la spital, acuzand o durere toracica. Alexandra Nica, director interimar al Spitalului Universitar de Urgență București, a precizat că stresul este implicat „în aproape toată patologia cardiacă, însă, în afară de stres, dumnealui are şi alte afecţiuni – dislipidemie, un diabet zaharat care nu este controlat cu insulină, ci cu antidiabetice orale, si o hipertensiune arterială. Acestea au dus la depunerea unor cristale de colesterol”. Maestrul ar putea fi externat in urmatoarele doua trei zile, in functie de starea sa de sanatate. Actorul, în varsta de 78 de ani, a fost supus, în urmă cu patru ani, unui transplant de rinichi. Intervenția pe cord a venit dupa ce, în luna noiembrie, atât partenera sa de scena, Stela Popescu, cât si actrița Cristina Stamate, colega sa de la Teatrul Constantin Tănase au murit.