După ce electoratul a dat cu ei de pământ, e drept, elegant, doar la urne; după ce au intrat în Parlament prin „sărindar” şi numai în urma milostiveniei Curţii, aflaţi cu oiştea înţepenită în bălăriile dezastrului naţional pe care l-au urzit îndelung fără să şi-l asume şi rămaşi cu hăţurile Cotrocenilor şubrede, pedeliştii îşi sar unii altora la beregată. Lupta se anunţă a fi fără perdea şi surdină. Va fi care pe care, fără menajamente, cu toate armele şi vocalizele mahalalei pe masă şi tocmai de aceea putem presupune măcar că va fi de tot hazul!
N-am să fiu ipocrit! Ca autor al „Insectarului portocaliu” scris cu ace cu gămălie, ca observator de tipologii şi caractere atinse grav în exerciţiul practicii politice de morbul beţiei puterii şi de păcatul trufiei ce i-a făcut nepăsători la destinul roţii care se întoarce, încerc o mare şi stenică bucurie. Îmi pare rău că fereastra mea de la baie dă numai într-o curte interioară anodină, fără vizibilitate. Altminteri, aş fi scos în afară un steag portocaliu în bernă şi l-aş fi fluturat a pagubă, în ştire şi în neştire, în cinstea prăbuşirii lor de pe socluri de mucava.
Amnezici, împătimiţi şi solidari mult timp în rele, în nenorociri şi mizerii, inclusiv cu iz antinaţional, nemaiavând nimic de ascuns şi, în lipsa ciolanului, nimic altceva de împărţit decât capete în gură, ghionturi, reproşuri, resentimente, poliţe mai vechi ori mai noi de plătit, corifeii imposturii şi bătăii de joc pedeliste au devenit aprigi băgători de seamă în lupta pentru cine ar trebui să fie purtătorul fluierului dogit cu care să sune adunarea oastei decimate, pribege.
În loc să ţină adunări cu slujbe pentru iertarea păcatelor, alde Tomberonul de Buzău, Cotoiul în călduri, rejectat din breasla jurnaliştilor cu obraz şi statură bipedă, alde Politologul obişnuit să facă umbră degeaba politicii, Teologul cu strana rătăcită pe Facebook, acompaniaţi îndeaproape de Bufonul paleolitic, şi-au anunţat primii intrarea în arenă şi disponibilităţile de a se părui în public. Ciomăgeala e, deocamdată „civilizată” fiindcă e pe bloguri, dar zău că merită toţi banii daţi pentru conexiunea la net! Auziţi numai: să-i spună un neica-nimeni, deputat din PET-uri şi deşeuri electorale, cotoiului nărăvit atâta vreme la whiskyul şi whiskasul băsist, „zât!” din partid? Se poate? Noi credem că da, se poate şi mai rău pentru că războiul rozelor ofilite e de-abia la început şi ar fi nedrept ca imensul rezervor de venin şi otravă exersat pe „pielea” poporului român să nu se reverse şi peste propria lor osânză. Aşa că n-a fost decât pregătirea de artilerie. Foarte curând ne va gâdila nările damful cârnaţilor de Pleşcoi amestecat cu mult Dior din geanta Vuitton, vom auzi lătratul buldogului-vameş, a pustiu, caracterul varză a la Cluj se va da şi el în stamba urzelilor, politrucul navetist de pe ruta Strasbourg-Londra, cel care a deschis, în toamnă, stagiunea electorală a Operei Române cu spectacolul „Bădăranii”, o să se bage şi el în treabă cu prohabul minţii descheiat indecent. Peste toţi şi toate se va auzi vocea încărcată de premoniţii şi sumbre prevestiri a procurorului ceauşist devenit un kapo în robă, repetând urarea de sfârşit de an: „Să ne apărăm împreună libertatea!”. Ehei, cât de mult adevăr conţine apelul precum şi ce trimiteri cu adresă precisă, numai ea ştie! Şi ştie bine! Pentru că, într-adevăr, dacă justiţia ar fi fost cu adevărat liberă, şi nu siluită pe altarul interesului cotrocenist, dacă slujitorii ei şi-ar fi regăsit la timp şi deplin onoarea şi statura, toată tevatura, toată zbaterea şi avatarurile pedeliştilor, pregătiţi, astăzi, pentru un lung şi gălăgios priveghi la căpătâiul „mortului”, s-ar fi petrecut între patru pereţi strâmţi, în regim penitenciar, şi nu la lumina reflectoarelor. Bineînţeles, după ce paznicul din Aleea Modrogan va fi stins lumina în urma lor. Şi-atunci, nu le-ar mai fi dat prin capul încă înfierbântat de iluzii că e musai, că e o chestiune de viaţă şi de moarte să-şi aleagă, ha!, ha!, prezidenţiabilul. Şi nu oricare, ci prezidenţiabilul dreptei strâmbe!
Tupeul, lăsat liber să zburde pe coclaurii imaginaţiei, necenzurat de instanţe şi lipsit de simţul răspunderii, ba, şi de simţul umorului, e gata să nască noi monştri. Cum adică, pedelişti şi pedeliste, prezidenţiabil vă trebuie vouă când toate semnele arată că e foarte, dar foarte posibil ca peste doi ani partidul vostru să fie o tristă şi penibilă amintire, bună de pus la indexul vremii ca amintirea unei boli, a unei molime îndurate şi vindecate cu greu? Cum adică, să-l livraţi poporului aşa, liber şi independent? Nu văd deloc cum l-aţi putea dezlega de ticăloşiile voastre şi de trecutul comun care vă va urmări şi peste doi ani la fel de viu, la fel de neuitat. Da, sunteţi, în interiorul turmei, în mare impas! Ştiu, vă încearcă o adevărată dramă, o dramă în curs. Vă uitaţi printre rândurile rărite şi evidenţa vă sare în ochi: nicăieri nu identificaţi vreo „lumină”, nicio minte, niciun caracter de Doamne-ajută n-ar corespunde profilului moral şi intelectual care să vă dea vreo speranţă. Dar măcar priviţi adevărul în faţă, oricât de trist, oricât de dureros este în duritatea lui. Abia acum, lunga vreme în care aţi practicat cu nesaţ pupincurismul, obedienţa şi cârdăşia se răzbună: la umbra „mătrăgunii” din Deal, n-au crescut decât „pirul” şi… ”floarea” ţigăncii! Atunci, de unde prezidenţiabil, de unde atâta căutare în zadar? Şi-apoi, nu înţeleg de ce atâta grabă. Doar aveţi, deja, un preşedinte numit cu firman bar(r)os(o)an! Mai aveţi puţintică răbdare, pe zi ce trece, pe preşedintele vostru, sătul de huzur şi de bine, îl tot trage aţa să devină şi Preşedinte de Celulă şi-atunci cred că o să vă piară cheful. Fie de politică, fie de prezidenţiabil!
