Iranul a început să facă achiziţii de cereale pe care le plăteşte cu aur şi petrol, şi a folosit yeni pentru achitarea unei cantităţi mari de grâu, intensificând astfel eforturile de evitare a sancţiunilor occidentale care sufocă importurile de alimente ale ţării, potrivit unor exportatori europeni.
Statul iranian a cumpărat cel puţin 200.000 de tone de grâu cu livrare imediată, de la furnizori privaţi, majoritatea australieni, dar unii traderi au spus că o parte din această cantitate ar putea proveni din Statele Unite.
Iranul a mai achiziţionat, în ultimele două zile, circa 200.000 de tone de grâu brazilian şi aproximativ 200.000 de tone de grâu german, au spus traderii, care nu au putut da detalii referitoare de mijloacele de plată.
Noile sancţiuni financiare impuse de la începutul acestui an statului iranian, din cauza programului său nuclear, au limitat drastic capacitatea acestuia de a obţine finanţare în euro şi dolari, obligând autorităţile de la Teheran să caute soluţii alternative de plată pentru alimentele de bază.