Bilanţul pieţei imobiliare din Franţa întocmit de notarii din Hexagon arată că numărul tranzacţiilor imobiliare din 2011 l-a depăşit pe cel din 2006 (858.200 faţă de 837.000). Preţul apartamentelor vechi a crescut cu 6,5% în medie şi cu 9% în marile oraşe. Preţul caselor a crescut cu 2%.
Dincolo de aceste creşteri, este îngrijorător că tinerii nu pot cumpăra imobile. În 2011, doar 16,6% din tranzacţiile cu apartamente vechi au fost realizate de tineri sub 30 de ani, faţă de 18,3% în 2010. Procentul este în continua scădere începând din 2008. În schimb creşte numărul tranzacţiilor realizate de cei trecuţi de 60 de ani, procentul ajungând la 14,5%.
Pentru 2012, notarii estimează o scădere cu până la 20% a tranzacţiilor imobiliare.