Preşedintele PNL Iaşi, deputatul Relu Fenechiu, a anunţat, vineri, înscrierea primarului PDL din comuna Aroneanu, Benone Moruzi, în PNL, alături de alţi şapte consilieri PDL şi viceprimarul din localitate.
„Sunt bucuros să vă anunţ că domnul Benone Moruzi, alături de toată echipa de consilieri a acestuia, va candida din partea PNL la alegerile locale. Sper să fie o colaborare de lungă durată”, a spus Fenechiu, în conferinţă de presă.
Potrivit liderului PNL Iaşi, alţi şapte primari PDL din judeţul Iaşi şi-ar fi exprimat dorinţa de a candida în alegeri din partea liberalilor, dar a refuzat să-i nominalizeze. PDL a câştigat, în anul 2008, 22 de primării în judeţul Iaşi.
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.