Compania de transport public din Bruxelles (STIB) a decis, sâmbătă după-amiază, să-şi suspende până duminică activitatea ca urmare a atacului mortal comis sâmbătă dimineaţă asupra unui supervizor al STIB, în vestul Bruxellesului, informează Agerpres.
„Am luat decizia de a nu relua astăzi activitatea. Conductorii noştri din reţeaua STIB nu sunt în stare să reia lucrul acum”, a declarat directorul general al STIB, Kris Lauwers.
Poliţia din Bruxelles încă îi caută pe autorii atacului violent. Potrivit cotidianului La Derniere Heure şi agenţiei de presă Belga, incidentul a avut loc în cartierul Molenbeek, din vestul Bruxellesului, în urma unei coliziuni între un autobuz al STIB şi un autoturism, în jurul orei locale 6.50 (ora 04.50 GMT).
La scurt timp după accident, şoferul autoturismului implicat a chemat doi prieteni. Aceştia l-au agresat pe supervizorul STIB venit la locul accidentului pentru constatare. „El a fost bătut cu sălbăticie şi dus în stare critică la spital”, a explicat Françoise Ledune, purtătoarea de cuvânt a STIB.
Motivul agresiunii ar fi faptul că angajatul companiei de transport public a făcut fotografii la locul accidentului. Bărbatul în vârstă de 56 de ani a decedat la spital, în jurul orei locale 10.30, din cauza hemoragiei cerebrale. Liaz Tahiraj lucra de 29 de ani în cadrul STIB, iar fiul şi fiica sa sunt de asemenea angajaţi la compania de transport public din Bruxelles.
Agresiunea violentă de sâmbătă dimineaţă a determinat un protest spontan din partea a circa 200 de angajaţi ai STIB, în piaţa Poelaert din faţa Palatului de Justiţie. Accesul în piaţă a fost blocat de 10 autobuze.