Angajările în asistenţă socială ar putea fi reluate, ordonatorii de credit trebuind să se încadreze în cheltuielile de personal din buget, măsura fiind prevăzută într-un proiect de hotărâre al MMFPS, care arată că imposibilitatea angajării personalului de specialitate poate crea probleme majore, potrivit Mediafax.
Deficitul de personal în asistenţă socială era, în luna septembrie a anului trecut, de aproximativ 10.500 de persoane, iniţiatorii proiectului de act normativ arătând că imposibilitatea angajării personalului de specialitate creşte riscul apariţiei unor evenimente nedorite care pot aduce atingere calităţii vieţii şi chiar siguranţei beneficiarilor şi, totodată, pot determina probleme majore în ce priveşte asigurarea continuităţii şi calităţii serviciilor sociale.
Ocuparea prin concurs sau examen a posturilor vacante din autorităţile şi instituţiile publice finanţate integral de la bugetul de stat a fost suspendată prin Ordonanţa 34/2009 cu privire la rectificarea bugetară pe anul 2009.