Primarul Sectorului 1, Andrei Chiliman, s-a întâlnit, vineri, cu preşedintele de onoare al PNL, Mircea Ionescu Quintus, care l-a sfătuit şi l-a rugat să nu plece din partid, edilul declarând, la finalul întâlnirii, că va lua o decizie pe care o va anunţa după Paşti.
„Domnul preşedinte, cu înţelepciunea pe care i-o cunosc şi cu amintirile multe care ne leagă, m-a sfătuit să rămân în PNL”, a precizat Andrei Chiliman, la finalul întâlnirii, citat de B1Tv.
El a precizat că a fost sfătuit să „vorbească” şi cu Ionel Brătianu.
„Voi pune cap la cap lucrurile şi voi lua o hotărâre pe care o voi anunţa imediat după Paşti”, a spus Chiliman, care a precizat că se va sfătui inclusiv cu soţia sa.
Întrebat dacă a discutat cu preşedintele PNL, Crin Antonescu, Chiliman a negat şi a precizat că oricum poartă destul de rar dialoguri cu acesta.