Dupa ce Marea Britanie, SUA, Franţa, Germania, Italia, Spania, Canada şi Australia au anunţat că îi vor expulza pe ambasadorii sirieni, Bulgaria a anunţat că a luat o decizie similară în cazul însărcinatului cu afaceri al Siriei la Sofia, transmite Novinite. Decizia vine după masacrul de la Houla, în centrul Siriei, unde folosirea artileriei grele împotriva civililor a produs 108 victime. Bulgaria a decis şi retragerea personaluilui diplomatic de la Damasc.
Viceministrul bulgar de Externe, Ivan Naydenov, a fost însărcinat să-i transmită diplomatului sirian Salah Sukkar că trebuie sa paraseasca Bulgaria în 72 de ore, împreună cu alţi doi diplomaţi. „Această măsură este răspunsul la monstruosul masacru de la Houla comis de regimul de la Damasc şi la continuarea violenţelor împotriva civililor în această ţară arabă”, se arată într-un comunicat al diplomaţiei de la Sofia.
Mai mulţi reprezentanţi ai mişcărilor siriene de opoziţie s-au întâlnit, luni şi marţi, la Pravets, în Bulgaria, pentru a discuta despre evenimentele din ţara lor. Întâlnirile au fost sprijinite de diplomaţia bulgară şi au dus la adoptarea unei declaraţii oprin care se cere ONU şi comunităţii internaţionale să intervină în sprijinul cetăţenilor sirieni şi împotriva regimului al-Assad.