Irlandezii sunt chemaţi să se pronunţe joi prin referendum asupra pactului bugetar european, un scrutin urmărit îndeaproape de Bruxelles, dar în care pactul ar urma să fie aprobat, potrivit sondajelor.
Irlanda este până în prezent singura ţară membră UE care supune unui referendum acest tratat care vizează să consolideze disciplina în cadrul Uniunii ca urmare a crizei datoriilor. Pactul, aprobat de liderii tuturor ţărilor membre, cu excepţia Marii Britanii şi Cehiei, prevede respectarea „regulilor de aur” cu privire la echilibrul finanţelor, sub ameninţarea sancţiunilor.
Ultimele sondaje anticipează aprobarea referendumului, dar aproximativ o treime dintre alegători se declară încă indecişi înaintea scrutinului.
Premierul irlandez de centru Enda Kenny a făcut campanie pentru aprobarea referendumului, care va fi, potrivit lui, sinonim cu stabilitatea.