Consiliul militar aflat la putere în Egipt a decis anularea stării de urgenţă instaurată în 1981, relatează AFP.
Într-un comunicat publicat de agenţia oficială Mena, „Consiliul suprem al forţelor armate a anunţat că armata va continua să asume responsabilitatea istorică de a proteja securitatea naţiunii şi a cetăţenilor”. Acest rol al armatei va continua până când Consiliul Suprem va înmâna puterea noului preşedinte. În turul al doilea al prezidenţialelor s-au calificat un fost premier al lui Hosni Mubarak, Ahmed Shafiq, şi liderul Fraţilor Musulmani, Mohamed Morsi.
Egiptul s-a aflat sub stare de urgenţă neîntrerupt din 1981, atunci când a fost asasinat preşedintele Anwar Sadat, funcţia fiind preluată de Hosni Mubarak.
Aplicarea stării de urgenţă a fost prelungită în 2010, în timpul regimului Mubarak, atunci când a fost restrânsă la traficul de droguri şi terorism. Regimul militar instaurat după căderea clanului Mubarak, în februarie 2011, a prelungit aplicarea legii şi chiar a extins sfera activităţilor care intrau sub incidenţa sa; au fost incluse astfel grevele.
O declaraţie constituţionala adoptată prin referendumul din martie 2011 oferă armatei responsabilitatea protejării statului egiptean, însă stabileste că doar parlamentul poate proclama starea de urgenţă, la cererea executivului.
Dintre cei doi candidaţi prezidenţiali, doar islamistul Mohamed Morsi a luat poziţie faţă de anularea stării de urgenta. El a declarat că, în calitatea de preşedinte, nu va reînnoi legea stării de urgenţă.