Primarul din Câmpia Turzii, Ioan Vasinca, reprezentantul PDL în cursa pentru Primărie, a murit, în noaptea de joi spre vineri, în urma unei boli.
Preşedintele PDL Câmpia Turzii, Cristian Haiduc, a declarat, vineri, că „decesul lui Vasinca înseamnă o mare pierdere pentru PDL, pentru că nu mai avem candidat la Primăria Câmpia Turzii”.
„Vasinca suferea de o boală incurabilă şi era internat de două săptămâni în spital. PDL nu va susţine niciun alt candidat, iar în semn de respect pentru memoria domniei sale membrii partidului vor pune ştampila pe buletinul de vot pe poziţia unde figurează Ioan Vasinca”, a spus Haiduc, citată de Mediafax.ro.
Vasinca avea 58 de ani şi era primar al municipiului din 2008.