Trei parlamentari finlandezi au pregătit un proiect de lege privind interzicerea cerşetoriei în locuri publice, argumentând că cerşetoria unor romi din Bulgaria şi România s-a amplificat şi este tot mai agresivă, relatează postul finlandez de televiziune YLE, în pagina electronică de luni, citat de Mediafax.ro.
Cei trei parlamentari, toţi din cadrul Partidul Finlandezilor, Tom Packalén, Jussi Halla-aho şi Olli Immonen, argumentează că vor introducerea acestei interdicţii deoarece cerşetoria practicată de romi din Bulgaria şi România s-a intensificat şi devine tot mai agresivă.
Potrivit proiectului, cerşetoria a devenit o activitate organizată care explotează persoane şi care îmbracă aspectele traficului cu fiinţe umane. Cei trei membri ai Parlamentului finlandez afirmă totodată că cerşitul implică utilizarea unor resurse ale poliţiei în activităţi de combatere a unor infracţiuni asociate, ca de exemplu furturi, agresiuni şi infracţiuni de natură sexuală.