Programul privind microbuzele şcolare trebuie reanalizat, a afirmat marţi ministrul interimar al Educaţiei, Liviu Pop, la Popeşti-Leordeni, cu ocazia preluării de către MECTS a primului lot de microbuze şcolare de la sediul companiei furnizoare.
„O să avem o analiză vara aceasta cu tot ce înseamnă parc auto la nivelul şcolilor, urmând să vedem cum va continua programul acesta de investiţii cu microbuze. (…) Sunt situaţii în care autorităţile locale, şcolile şi-ar dori alt tip de microbuz, nu pe acesta. Avem localităţi în care se transportă 40 sau 50 de copii şi cred că ar trebui un autocar mai mare. Sunt zone foarte izolate unde poate s-ar dori o maşină cu tracţiune 4X4 sau zona Dunării, unde s-ar dori şalupă. Trebuie o reanalizare a programului, dar asta nu înseamnă o subfinanţare a lui, poate trebuie suplimentare de finanţare pentru 2013”, a spus Pop, citat de Agerpres.
El a anunţat că pe agenda şedinţei de Guvern de miercuri se va afla un memorandum privind angajaţii din sistemul de învăţământ.
”Miercuri avem în Guvern memorandum pentru alocarea unui număr de angajaţi în sistemul de învăţământ. Memorandumul l-am depus acum două săptămâni. La nivel naţional e nevoie de aproximativ 5.500 de locuri, să vedem Ministerul Finanţelor pe câte ne pune viza”, a mai declarat Liviu Pop.
Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului (MECTS) distribuie, marţi, primele 62 de microbuze şcolare din totalul celor 185 achiziţionate de instituţie în acest an, pentru a sprijini accesul la educaţie a elevilor care provin din zonele rurale izolate.
Cele 62 de autoturisme au fost repartizate în 15 judeţe, astfel: Argeş – 4, Bistriţa-Năsăud – 5, Buzău – 4, Călăraşi – 4, Gorj – 5, Harghita – 4, Hunedoara – 4, Iaşi – 5, Maramureş – 6, Neamţ – 3, Prahova – 3, Satu Mare – 4, Tulcea – 4, Vâlcea – 3, Vrancea – 4.
Celelalte 123 de microbuze destinate exclusiv elevilor vor ajunge în posesia beneficiarilor, etapizat, până pe 9 iunie. Valoarea totală a contractului este de 22 milioane lei.
În altă ordine de idei, întrebat de jurnalişti dacă i s-a propus să rămână titular la MECTS, Liviu Pop a negat, menţionând că a discutat marţi cu premierul Victor Ponta, dar despre alte subiecte.
În ceea ce priveşte raportul privind violenţa în şcoli, Pop a precizat că este unul preliminar, ce face radiografia sistemului din acest punct de vedere.
„Trebuie să avem un plan naţional, aplicat pe nevoile elevilor. Fiecare părinte din România îşi doreşte în primul rând ca la şcoală copilul să aibă o protecţie”, a declarat ministrul interimar al Educaţiei.