Preşedintele Comisiei de politică externă din Senat, Mircea Geoană, susţine că autorităţile române ar fi „perfect îndreptăţite” să interzică prezenţa în România, în timpul campaniei electorale, a unor politicieni „cu atitudini periculoase şi revizioniste”.
Poziţia a fost exprimată de Geoană într-un comunicat de presă remis Mediafax, în care se face referire la „gesturile şi declaraţiile” preşedintelui Parlamentului Ungariei, Laszlo Kover.
„Ceea ce domnul Kover şi mentorii săi nu vor să înţeleagă este că buna relaţie dintre România şi Ungaria este cheia stabilităţii în Europa Centrală şi de Sud-Est. Suntem martorii unui moment de cumpănă şi de testare a unui parteneriat serios, care a fost construit cu mari eforturi de ambele părţi vreme de mai mult de două decenii. Faptul că, prin atitudini şi gesturi revizioniste, acest parteneriat este supus unui atac sistematic este o problemă care depăşeşte cadrul naţional şi devine europeană”, susţine Geoană.
Geoană îl acuză pe oficialul ungar că prin gesturile şi vizitele sale s-a concentrate pe „promovarea unor figuri acuzate de anti-semitism, anti-românism şi fascism sau pe aducerea de insulte unor instituţii ale statului român”.
El menţionează că în realitatea scopul lui Kover ar fi acela de a încuraja crearea unui echivalent pentru „Jobbik”, partid maghiar de extremă dreaptă, „astfel provocând daune ireparabile intereselor comunităţii maghiare din România şi parteneriatului româno-ungar”.